• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tânăr Fermier: Vârsta între 35 și 40 de ani, cu studii sau competențe adecvate!

    agrointeligenta.ro -

    Noua Politică Agricolă Comună vine cu schimbări în ceea ce privește definiția ”tânărului fermier”. Acesta trebuie nu doar să fie instalat șef de exploatație, ci și să îndeplinească anumite criterii de vârstă și de competențe.

    Conform Regulamentului UE 2021/2115, publicat luni, 6 decembrie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, definiția „tânărului fermier” este prevăzută astfel încât să includă:

    – o limită superioară de vârstă stabilită între 35 și 40 de ani;

    – condițiile pentru a fi „șeful exploatației”;

    – formarea sau competențele adecvate necesare, astfel cum sunt stabilite de statele membre.

    În premieră, statele membre pot decide să coboare limita de vârstă de la 40 de ani până la 35 de ani, însă este puțin probabil ca pragul să fie modificat de țări, având în vedere că îmbătrânirea populației este o problemă la nivelul UE.

    Conform Regulamentului UE menționat, noile reguli se vor aplica pentru finanțările europene din perioada 2023-2027.


    Te-ar mai putea interesa

    Comisia Europeană: Statele membre trebuie să taie subvențiile fermierilor care primesc și pensie Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz Raport USDA – iulie 2025: prețul grâului după noile estimări la recoltele din Ucraina și Rusia

    Ultimele știri

    Combinatul Azomureș și-a reluat producția de îngrășăminte și funcționează la o treime din capacitate Alertă meteo: val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat în 20 de județe Vremea în următoarele patru săptămâni: perioade călduroase alternate cu ploi