• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AGRICULTORI, ATENȚIE! POMPIERII ÎNCEP CONTROALELE ÎN FERME!

    agrointeligenta.ro -

    Arderea miriștilor este interzisă și îi expune pe fermieri nu doar tăierii subvențiilor, dar și unor sancțiuni din partea autorităților, mai exact din partea pompierilor. Aceste arderi sunt permise numai cu autorizație și sub supravegherea specialiștilor, putând să se extindă și să provoace pagube.

    Conform statisticii, în iulie și august se înregistrează cele mai multe intervenții ale pompierilor la incendii şi arderi necontrolate realizate în scopuri de igienizare a terenurilor de vegetaţia uscată. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș pun accent pe prevenție și au transmis autorităților locale mai multe măsuri în acest sens, în Colegiul Prefectural Timiș.

    Reprezentanții ISU Banat transmit că în perioada următoare vor fi „controale de prevenire la operatorii economici din profilul agricol, precum și pe timpul perioadei de recoltare a cerealelor, în vederea informării preventive și verificarea modului de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor”.

    Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului în vecinătăţi se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.

    Sursa: tion.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Cristian Costache a recoltat între 4,5 și 6 tone/hectar la rapița semănată în sistem vertical Fermier care își uda varza cu apă din Dâmbovița – săltat din câmp! Comunitatea din Lungulețu se revoltă! Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz

    Ultimele știri

    APIA a început autorizarea la plată pentru subvenția la porumb siloz! Fonduri europene de 2.000.000 euro/fermă pentru cultivatorii de legume și cartofi. Condiții de accesare Fermier lăsat fără banii din subvenții. ”APIA mi-a spus că nu merge softul și situația se deblochează după 25 august”