• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii despre inundaţii: Nu putem acorda la infinit despăgubiri. Vom crea un fond mutual

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că fiecare suprafaţă de teren afectată de fenomenele meteo este o pagubă pentru fermieri, însă statul român nu va putea acorda despăgubiri „la infinit”, precizând că ministerul vrea să înfiinţeze un fond mutual care i-ar putea despăgubi pe agricultori.

    Prezent vineri la Câmpina, unde a participat la caravana „PNDR vine în satul tău”, ministrul Agriculturii a spus, întrebat fiind dacă autorităţile ar putea acorda despăgubiri agricultorilor din localitatea gălăţeană Matca ale căror terenuri au fost afectate de inundaţii, că statul nu poate să acorde „la infinit” despăgubiri.

    „Trebuie, în primul rând, să facem o analiză pentru că orice hectar, orice suprafaţă care este afectată este o pagubă pentru fermierii respectivi. Îmi amintesc că la Matca au fost, de-a lungul timpului, numai de când sunt eu ministru, anul trecut am acordat despăgubiri pentru căderile de zăpadă care au distrus serele şi solariile de acolo. După aceea au fost probleme cu grindina, iată că acum sunt probleme cu inundaţiile. Trebuie să vedem puţin şi care sunt cauzele astfel încât să putem să prevenim. Nu o să putem la infinit să acordăm de la stat despăgubiri”, a spus Daniel Constantin.

    În acest context, ministrul Agriculturii a spus că ministerul pe care îl conduce pregăteşte legislaţia în vederea înfiinţării unui fond mutual care i-ar putea despăgubi pe fermieri în cazul în care culturile agricole sunt afectate de fenomene care nu sunt acoperite prin poliţele de asigurare.

    „Soluţia pe care trebuie să o luăm este înfiinţarea unui fond mutual. Noi vom avea până la sfârşitul acestei luni la Ministerul Agriculturii legislaţia pregătită pentru a înfiinţa un fond mutual. Sigur că, după aceea, va depinde foarte mult şi pe ce structură, dacă se înfiinţează pe structura unei asociaţii, dacă se înfiinţează cu ajutorul agenţiilor de plăţi… Deci, vom vedea exact care va fi structura, dar, odată ce va fi înfiinţat fondul mutual unde va contribui şi statul cu o anumită sumă, şi fermierul, dar şi Comisia Europeană, într-o proporţie importantă – la un euro Comisia Europeană poate acorda despăgubiri de 1,65 de euro – deci, după ce se va înfiinţa, aceasta va fi soluţia pentru fenomene extreme neacoperite de poliţele de asigurare, cum ar fi seceta sau grindina sau eventualele inundaţii”, a susţinut Daniel Constantin.

    El a mai spus că fenomenele meteorologice precum grindina şi ploile au provocat pagube la Matca, în Galaţi şi în alte zone din Moldova, însă „situaţia nu este îngrijorătoare”.

    Sursa: Mediafax.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa de la Chicago a lansat un contract futures de grâu pentru portul Constanța Cu ce stropim trandafirii contra afidelor, păduchii verzi ai rozelor! Calendar controale APIA. Fermierii care vor fi verificați de inspectorii agenției de plăți

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani