• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru BANII EUROPENI DESTINAȚI FERMIERILOR!

    agrointeligenta.ro -

    Completări în legislația privind gestionarea fondurilor europene. Conform unui comunicat de presă remis Agrointeligența- www.agrointel.ro, în ședința de Guvern de astăzi, miercuri – 18 aprilie, s-a aprobat o Ordonanță ce completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune, Politicii Comune de Pescuit şi Politicii Maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării.

    ”Prin acest act normativ se complează cadrul legislativ național pentru situațiile în care există o decizie a Comisiei Europene de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care nu mai poate fi modificată şi ca urmare a verificărilor pentru stabilirea eligibilităţii cheltuielilor, DG AGRI din cadrul Comisiei Europene are o opinie diferită faţă de prevederile programului aprobat prin decizie şi faţă de opinia Autorității de Management, cu asigurarea plăţilor cuvenite beneficiarilor, în condițiile prevăzute de PNDR.

    Astfel, prin actul normativ se completează prevederile cadrului general ce reglementează fluxurile financiare în cadrul PNDR 2014-2020 precum și ale POPAM 2014-2020 și al plăților directe acordate în agricultură din Fondul European de Garantare Agricolă. Completările vizează măsuri necesare avizării cadrului juridic în care să fie asigurate resursele financiare necesare finanțării măsurilor din cadrul PNDR în situația existenței unor divergențe între autoritățile române și serviciile Comisiei asupra implementării acestui program, situații ce nu sunt distinct reglementate”, arată comunicarea oficială de la Guvern, tranmisă de Ministerul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă Fiertură pentru găini. Rețetă pentru mâncarea umedă a păsărilor de curte Legea dronelor agricole – în Parlament! Fermierii își vor înregistra dronele și vor notifica fiecare zbor la ANF

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben