• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DECRET SEMNAT pentru FERMIERI! LEGEA VÂNĂTORII, SCHIMBATĂ LA COTROCENI!

    Roxana Dobre -

    Anunț foarte important care o să îi bucure pe fermieri! Este o veste mult așteptată de producătorii agricoli iar această decizie îi scutește de pierderea multor bani. Președintele Klaus Iohannis, lege promulgată pentru fermieri! Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, ieri, 14 iunie, și îi vizează pe crescătorii de ovine. Mai exact, este vorba despre promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.88/2016 pentru suspendarea prevederilor art.23 alin (1) litera c din Legea Vânătorii și a protecției fondului cinergetic. 

    Legea care i-a scos pe oieri în stradă, promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ieri, a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Guvernului de a suspenda prevederilor art.23 alin (1) litera c din Legea Vânătorii care le interzicea păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie.

     

    Ce prevede exact Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

    La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    (1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic:
    a) popularea fondurilor cinegetice cu exemplare bolnave, degenerate sau provenind din crescătoriile de vânat destinate altor scopuri;
    b) lăsarea animalelor domestice libere sau păşunatul cu acestea în fondul forestier;
    c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie;
    d) tulburarea liniştii faunei cinegetice în perioada de înmulţire şi creştere a puilor;
    e) înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic;
    f) deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică;
    g) distrugerea sau degradarea instalaţiilor vânătoreşti de orice fel ori a culturilor pentru vânat;
    h) lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoţitori de turme sau cirezi în fondurile cinegetice, altfel decât vaccinaţi sau dehelmintizaţi;
    i)circulaţia persoanelor însoţite de câini fără a fi purtaţi în lesă, în afara căilor de circulaţie publice din fondurile cinegetice, cu excepţia vânătorilor, poliţiştilor, jandarmilor şi îngrijitorilor de animale;
    k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei;
    l) depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole sau silvice a substanţelor chimice toxice pentru fauna cinegetică, fără luarea măsurilor de protecţie a acesteia şi respectarea normelor tehnice de utilizare a lor.

    Practic, prin promulgarea venită de la Cotroceni și, ulterior, publicarea noii legi în Monitorul Oficial, crescătorii de ovine nu mai trebuie să se teamă că perioadele de pășunat vor mai fi limitate de- lungul anului.


    Te-ar mai putea interesa

    Doliu în lumea legumicultorilor. O legendă a industriei semințelor s-a stins din viață ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana Crescători de vaci sibieni, terorizați de ani de zile de o grupare care le fură animalele – seara trecută, hoții au intrat iar în ferme

    Ultimele știri

    Subvențiile fermierilor ar putea bloca tot bugetul UE. Europarlamentarii bat cu pumnul în masă Șefa de la Mediu despre revolta fermierilor din Lungulețu: ”Trebuie să declare câtă apă iau şi să plătească nişte sume modice” Fermierii îi cer președintelui Nicușor Dan să obțină de la Comisia Europeană mai multe fonduri pentru agricultură