• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un francez a fost ales preşedinte de asociaţie agricolă. El ştie să dubleze producţia la hectar

    agrointeligenta.ro -

    Un francez a fost ales preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Porumb din sudul ţării. Nu pentru că vine din Hexagon, ci deoarece a arătat că se pot obţine producţii bune şi la noi. Duble chiar.

    Cei mai mari producătorii de porumb din sudul ţării şi-au creat o asociaţie care să-i reprezinte, dar şi pentru a “învăţa unii de la alţii”, astfel încât să-şi îmbunătăţească rezultatele în condiţiile climatice actuale dificile. Asociaţia include 26 de producători agricoli, care lucrează împreună 25.000 ha de porumb şi aproape 200.000 ha în total.

    “În România, producţiile la poumb se ridică în general la 3-4 tone la hectar. Putem să le dublăm fără probleme. Cea mai mare problemă este clima, pentru că iarna este rece, iar vara este cald şi avem trei luni pe an în care nu plouă. Chiar şi cu cea mai bună tehnologie, avem probleme”, declară Arnaud Perrein, ales recent preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din sudul ţării.

    Acesta lucrează câteva mii de hectare în judeţul Ialomiţa, din care o mare parte sunt cultivate cu porumb. Dacă are noroc, obţine producţii bune, dacă nu, e “nenorocire”. La porumb, de exemplu, în condiţiile unui sol mai slab cum lucrează el, producţia merge de la zero la 11 tone, dacă se irigă, spune Arnaud.

    “Vrem să ne vizităm unii pe alţii, să vedem ce tehnologii sau ce hibrizi se folosesc în diferite ferme şi ce rezultate au, să le schimbăm eventual. Numai astfel putem să găsim hibrizii care merg cel mai bine în anii proşti şi care să fie buni şi pentru industrie”, declară Arnaud Perrein.

    Nu în ultimul rând, asociaţia (se are în vedere constituirea unor astfel de asociaţii şi în alte zone ale ţării) vrea să-i reprezinte pe fermieri la organizaţiile de profil din străinătate, să ajungă “şi agricultorii români la Bruxelles sau la Copa–Cocega”.

    Consiliul Director al Asociaţiei mai include un vicepreşedinte – Adrian Mocanu din judeţul Prahova, un secretar – Ştefan Laurenţiu şi doi membrii – Sorin Dogaru şi Biţă Racman.

    În 2011, România s-a situat pe primul loc în UE după suprafaţa cultivată cu porumb (2,6 milioane de hectare) şi pe locul doi, după Franţa. ţară cu un randament aproape dublu la hectar (8.741 kg/ha), după nivelul producţiei. Producţia totală de porumb s-a ridicat la 11,6 milioane de tone, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică. În 2012, producţia de porumb s-a redus însă aproape la jumătate din cauza secetei.


    Te-ar mai putea interesa

    ANF a declanșat acțiunea ”Tomata Românească I”. O vedetă a ajuns la spital de la o roșie din piață Avansul APIA, din 16 octombrie. Adrian Pintea, MADR: ”Se vor face demersuri pentru plăți mai mari” Ștefania Ionescu – tânăra fermieră din Lehliu Gară care a găsit tehnologia eficientă pentru cultura de rapiță

    Ultimele știri

    Achiziționează azi produse pentru protecția plantelor și ia-ți și voucherul de motorină de la AGRICOVER Prețul laptelui a crescut în Europa. Se așteaptă scumpiri și mai mari în lunile următoare APIA a început plata subvențiilor SCV. Sumele care intră în conturile fermierilor