• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Investițiile în irigații merg mai departe după eșecul parlamentar. Daniel Constantin: Vom cere ordonanță de urgență! Premierul Victor Ponta îl susține

    Roxana Dobre -

    Programul ambițios de a reabilita sistemul național de irigații va mai întârzia cel puțin din punct de vedere legislativ. Astfel, deși ministrul agriculturii Daniel Constantin plănuia să aloce de anul viitor 145 de milioane de euro pentru a demara lucrările pe cinci ani, actul normativ nu a fost adoptat. Proiectul de lege a întrunit 181 de voturi pentru, 98 de abţineri şi trei voturi împotrivă, în condiţiile în care o lege organică, cum este şi această iniţiativă legislativă, se adoptă cu jumătate plus unu din voturile tuturor deputaţilor.

    Daniel Constantin i-a criticat pe membrii opoziţiei pentru că nu au votat proiectul.

    Daniel-Constantin

    Daniel Constantin: “O să facem tot posibilul să căutăm alte căi – ordonanţă de urgenţă – pentru acest proiect”

    În plen, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a declarat că prin respingerea acestui proiect a fost „îngropată” agricultura.

    “Sunteţi astăzi responsabili pentru faptul că jumătate din infrastructura secundară de irigaţii, din păcate, nu mai este în sistemul de irigaţii. S-au scos toate infrastructurile de acolo. Astăzi nu aţi vrut să corectaţi aceste lucruri pe care le-aţi greşit în trecut. Regret acest lucru”, le-a reproșat ministrul Constantin, deputaților. El a completat că este probabil ca Guvernul să adopte o astfel de ordonanţă de urgenţă. “O să facem tot posibilul să căutăm alte căi – ordonanţă de urgenţă – pentru acest proiect”, a precizat ministrul.

    ponta

    Victor Ponta : “Chiar avem nevoie de irigații și chiar aveam bani de dat”

    Și premierul Victor Ponta s-a arătat dezamăgit și a întărit afirmația ministrului agriculturii privind ordonanța de urgență.

    ”E un program foarte important – un miliard de euro pentru irigații. Disputa politică destul de stupidă ca să vă spun sincer, credeam că pe lucrurile importante putem să lăsăm politica deoparte. Probabil că o să trebuiască să intervenim tot noi prin ordonanță de urgență, apoi o să fim criticați că dăm ordonanțe, dar chiar avem nevoie de irigații și chiar aveam bani de dat. Ne trebuia baza legislativă”, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.

    liviu-dragnea

    Liviu Dragnea, atac dur la adresa deputaților:”Dacă astăzi era plen votul privind pensiile speciale, mai erau absenți?”

    Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD, s-a declarat ”foarte supărat” pe colegii din partid pentru că au absentat de la votul final.

    ”A dat foarte prost, e vorba de o lege de importanță extraordinară, un prilej prin care agricultura românească, fermierii români și economia să primească un sprijin serios. Mi-e foarte greu să mă abțin, dar dacă astăzi era plen votul privind pensiile speciale, mai erau absenți?”, a declarat Dragnea.


    Te-ar mai putea interesa

    50.000 euro pentru micii fermieri. Schema se lansează la AFIR din 1 decembrie Fonduri europene pentru achiziția de utilaje: 300.000 euro pe fermă, din 1 noiembrie Legea dronelor agricole – în Parlament! Fermierii își vor înregistra dronele și vor notifica fiecare zbor la ANF

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben