Prăpăd în turma lui Vasile Bratu. Lupul a atacat în miezul zilei și a sfârtecat mai multe oi valoroase


Lupul a atacat în miezul zilei și a făcut prăpăd în efectivul de animale al oierului Vasile Bratu din Șelimbăr, județul Sibiu. Crescătorul de ovine a avut noroc că au sărit câinii, iar apoi ciobanii, iar astfel fiara a fost gonită. Chiar și așa, cinci animale din turmă sunt sfârtecate în urma atacului.
Cunoscutul crescător de ovine Vasile Bratu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine ”Mărginimea” din județul Sibiu, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că lupul a atacat oile în plină zi, când acestea se aflau la adăpat și se refugiaseră la umbră.
”Atacul s-a petrecut astăzi, duminică – 17 august la ora 12.00, în miezul zilei. Oile erau la apă și s-au dus la umbră la niște ștejari și acolo au fost atacate de lupi. Noroc că au sărit câinii și au intervenit ciobanii pentru că ar fi fost mai multe omorâte. Sunt cinci oi atacate, unele mâncate de tot și vreo două doar mușcate la gât”, ne-a spus fermierul care este ”bilanțul” sângeros al atacului.

Câinii și ciobanii au reușit să alunge fiara sălbatică
Câinii au fost salvarea tumei, iar apoi și ciobanii au intervenit, alarmați, și au gonit animalul sălbatic. ”Noroc că au venit repede câinii, că altfel era prăpăd. Aveam două cârduri și câinii mergeau de la unul la altul. Paguba este mare pentru că erau oi valoroase, mioare. Din păcate la noi sunt lupi, urși dar nu interesează pe nimeni. Au mai venit lupii, nu este prima dată dar nu au putut lua oi pentru că au fost câinii și i-au alungat. Dar acum de dimineață câinii au fost la cârdul celălalt și cârdul acesta a fost singur și s-a întâmplat necazul. Acum vom avea atenție sporită cu câinii să îi avem la cârduri și mai mult de atât suntem la mila Domnului”, ne-a mai spus Vasilică Bratu.
Fermierul sibian a alertat autoritățile, sesizând atacul de lup și fiind înregistrate pagubele suferite. ”Am chemat autoritățile, a fost medicul veterinar la fața locului și am solicitat despăgubiri”, a mai spus oierul sibian.
Crescătorii de animale ale căror efective suferă pierderi din cauza animalelor sălbatice sunt despăgubiți pentru pierderile suferite. Incidentele trebuie anunțate în scris către primăria pe raza căreia a avut loc atacul, iar autoritatea locală demarează mai departe procedura de constatare a pagubelor și, mai apoi, se acordă compensații.