• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apă gratuită pentru fermierii din Ungaria care irigă

    Violina Gorcinschi -

    Guvernul ungar asigură fermierilor în mod gratuit apa pentru irigaţii prin preluarea obligaţiei lor de a plăti facturile de apă însumând aproximativ 10 miliarde de forinţi (peste 127 de milioane de lei), potrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, István Nagy, din emisiunea „Ziarul de duminică” a postului public Radio Kossuth.

    ”Conform prognozelor meteorologice, vara aceasta va fi cea mai fierbinte din istorie în Europa. Din acest motiv guvernul a înfiinţat, ca măsură preventivă, grupul operativ pentru combaterea secetei şi a realocat fonduri pentru a asigura ca acele canale de irigaţii, în care a fost vreodată apă, să fie reumplute. Umplerea se desfăşoară cu toate forţele şi, deşi perspectivele pentru acest an sunt momentan greu de estimat, cerealele de primăvară s-au dezvoltat bine, producţiile medii sunt bune, nu există probleme nici la floarea-soarelui, dar culturile de porumb au fost afectate deja. Ar fi mare nevoie de ploaie, iar în a doua jumătate a săptămânii frontul rece a sosit tocmai la timp şi pesemne şi la sfârşitul săptămânii viitoare ar mai putea cădea precipitaţii”, a explicat ministrul István Nagy, citat de punctul.ro.

    Refacerea infrastructurii de irigații (foto: housing.com)

    Fermierii din Ungaria folosesc gratuit apa pentru irigații. Guvernul le plătește facturile

    István Nagy a precizat că trebuie depuse toate eforturile pentru a diminua efectele provocărilor generate de schimbările climatice şi trebuie să se folosească toate mijloacele la dispoziție pentru a asigura disponibilitatea apei pentru irigaţii în câmp. Întregul continent european se confruntă cu seceta: în albia Tisei ajunge cu 60% mai puţină apă, iar în cea a Dunării cu 40% mai puţină. În plus, nu există o soluție unică la problema deficitului de apă, fiind necesar să se elaboreze metode adaptate la fiecare zonă în parte. În regiunile afectate de lipsa apei, trebuie găsite urgent cele mai bune soluţii, în colaborare cu fermierii şi specialiştii din domeniul gospodăririi apelor, dar în Ungaria, debitul de ieşire a apelor astăzi nu mai depăşeşte debitul lor de intrare, a evidenţiat ministrul.

    Citește și: Prognoza meteo pentru iulie 2025 – ne așteaptă o lună de foc cu secetă și arșiță

    Politicianul a mărturisit că, din cauza secetei, guvernul se oferă acum să preia facturile de apă ale fermierilor, însumând circa 10 miliarde de forinţi (echivalentul a peste 127 de milioane de lei), alte 4,7 miliarde de forinţi (aproape 60 de milioane de lei) fiind alocate pentru repararea canalelor, ecluzelor şi pompelor.

    În ultimii trei ani, suprafaţa terenurilor irigate a crescut de două ori, ajungând în prezent la 150.000 de hectare. Fermierii au primit 176 de miliarde de forinţi (aproximativ 2,24 de miliarde de lei) pentru înlocuirea infrastructurii; iar în prezent, se pot depune cereri de finanţare, bugetul disponibil fiind de 65 de miliarde de forinţi (aproximativ 826 de milioane de lei). Mediul rural irigă 104.000 de hectare.

    Citește și: Secetă în Germania la început de sezon. Două treimi dintre fermieri simt lipsa precipitațiilor

    Ministrul a explicat că fondurile alocate investiţiilor au permis transformarea anumitor acumulări nepermanente în lacuri de acumulare (permanentă) şi finalizarea decolmatării a 259 de kilometri de canale. În prezent, Ungaria poate stoca deja 3 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă de 1,5 ori volumul de apă al Lacului Balaton. Schimbarea de mentalitate este susţinută şi de instrumente legislative. Legea irigaţiilor stipulează că acestea sunt de interes public, iar acumulările de suprafaţă ale apelor arteziene sau rezultate din inundaţii nu mai sunt considerate un duşman al agriculturii, ca în trecut – ci subvenţionate de stat în funcţie de suprafaţa acestora, a precizat István Nagy.


    Te-ar mai putea interesa

    Ferma care recoltează grâul și rapița cu 200 de utilaje agricole CNAIR: Camioanele care transportă cereale, rapiță sau legume din câmp – exceptate de la restricțiile de circulație pe caniculă! Strugurii la solar, o cultură profitabilă. Claudiu Breazu vinde producția direct către supermarketuri

    Ultimele știri

    Motorină subvenționată cu 50% pentru fermierii care irigă! Anunțul făcut de ministrul Florin Barbu Flori și arbuști care au nevoie de tăieri după înflorire Copil pierdut în lanul de porumb. Dispariția unei fetițe a alertat autoritățile