• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Casa Verde Fotovoltaice 2024: Primii români care își pot instala pe casă panourile fotovoltaice

    Violina Gorcinschi-Jitaru -

    S-a dat startul la instalarea panourilor fotovoltaice. Primii 9.566 de români înscriși în Programul Casa Verde pot începe deja procesul de instalare a panourilor. Administrația Fondului de Mediu (AFM) a publicat ieri, marți – 30 ianuarie, lista cu dosarele acceptate în cadrul programului. Astfel, primii beneficiari din Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, persoane fizice, au primit undă verde pentru următoarea etapă.

    Comitetul de Avizare al AFM a aprobat, în cadrul unei ședințe, lista cu primele persoane fizice din programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 care pot începe deja instalarea panourilor solare, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor într-un comunicat. Acest program capătă din ce în ce mai mult interes din partea românilor, iar pentru ediția din 2024 s-a alocat un buget de 2 miliarde de lei pentru persoanele fizice.

    2 miliarde de lei pentru Casa Verde Fotovoltaice 2024 (foto: indiamart.com)

    Primii înscriși în Programul Casa Verde pot trece la instalarea panourilor fotovoltaice

    Peste 9.500 de beneficiari aprobați în cadrul programului Casa Verde pot începe instalarea panourilor fotovoltaice, în ordinea înscrierii.

    Administrația Fondului pentru Mediu a publicat astăzi, marți – 30 ianuarie, prima listă cu dosarele acceptate în cadrul Programului Casa Verde. Astfel, în cadrul ședinței Comitetului de Avizare al AFM, au fost aprobați primii 9.566 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023.

    Citește și: Start Casa Verde Fotovoltaice 2024 pentru 90.000 de gospodării din România – anunț oficial

    „Cei peste 9.500 de beneficiari aprobați astăzi au primit undă verde să înceapă instalarea panourilor fotovoltaice în ordinea înscrierii în program. Interesul pentru Casa Verde Fotovoltaice este extrem de mare și în acest an, tot mai mulți români vor să producă energie verde în locuințele personale. Putem susține acest interes cu un buget record la Casa Verde Fotovoltaice – ediția 2024, respectiv 2 miliarde de lei pentru persoane fizice”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

    Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023 sau aici.

    Durata de implementare a proiectului este de 12 luni de la data publicării listei.

    Citește și: Metigla – este alegerea sigură pentru acoperișurile fotovoltaice!


    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje: 300.000 euro pe fermă, din 1 noiembrie Legea dronelor agricole – în Parlament! Fermierii își vor înregistra dronele și vor notifica fiecare zbor la ANF 50.000 euro pentru micii fermieri. Schema se lansează la AFIR din 1 decembrie

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben