• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele județe unde fermierii au în cont banii pentru Programul ”Tomata”

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea îndeamnă legumicultorii din județele Arad, Bacău, Mehedinți și Călărași să își verifice conturile.

    ”În datele de 4 și 5 august, au plecat primele sume spre beneficiarii programului Tomata”, se arată într-un comuunicat de presă emis de Ministerul Agriculturii.

    Cele patru județe au fost primele care au trimis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale deconturile în vederea onorării plăților pentru cei 476 de beneficiari, în valoare de 7,065 milioane lei.

    Pe măsură ce se vor primi dosarele aferente celorlate județe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va achita cererile de plată si pentru restul cultivatorilor înscriși în Program, se arată în comunicatul de presă al instituției.

    Precizăm că, în acest an, fermierii beneficiază de o plată de 3.000 de euro/fermă pentru legumele cultivate în Ciclul I și 1.000 de euro pentru cele cultivate în Ciclul II, în spații protejate.

    Pentru Ciclul I, legumicultorii au termen până pe 30 august să depună la Direcțiile Agricole Județene dovada valorificării cantităților minime, în funcție de culturile pe care le-au avut pe minim 1.000 mp de solarii/sere, astfel:

    -tomate – 3.000 kg
    -castraveți – 4.000 kg
    -ardei gras și / sau lung – kapia – 2.000 kg
    -fasole păstăi – 1.500 kg
    -spanac – 1.000 kg
    -salată – 10.000 plante
    -ceapă verde – 100.000 bulbi.

    Pentru Ciclul II de producție, cererea și documentele se depun în perioada 25 iulie-31 august, tot la DAJ.


    Te-ar mai putea interesa

    Sute de hectare de porumb din ferma lui Dimitrie Muscă sunt calamitate aproape total Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha Afacere cu un hectar de lavandă. Irina Acatrinei, cultivatoare: ”La 1.500 de kilograme extragem trei litri de ulei”

    Ultimele știri

    MEGAFERT 3-5-40 – Pentru vigoare vegetativă și producții calitative Inputuri mai scumpe pentru fermieri. Cum aplică o fitofarmacie creșterile de TVA Pâinea s-a scumpit peste noapte. Aurel Popescu, ROMPAN: Prețurile mai pot urca și în perioada următoare