• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • JAF LA STÂNĂ! Cioban bătut şi legat de un copac, lăsat fără opt miei!

    agrointeligenta.ro -

    Jaf la stână – cioban bătut și legat de un copac de către hoții care i-au furat și o parte din miei. Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz, județul Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tâlhărie calificată”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, potrivit publicației Bună Ziua Brașov!

    În fapt, în noaptea de joi spre vineri, un bărbat, în vârstă de 29 ani, în timp ce se afla la o stână de pe raza localităţii Apaţa, unde este angajat, ar fi fost agresat fizic, imobilizat, respectiv legat de un copac, iar ulterior deposedat de mai multe bunuri, de către persoane necunoscute, care au părăsit locul faptei cu un atelaj hipo. De asemenea, persoanele în cauză, au sustras şi un număr de 8 miei, dintre ovinele pe care bărbatul în vârstă de 29 de ani le păzea.

    „Au fost constituite echipe operative formate din poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, ordine publică, jandarmi, folosindu-se şi câine de urmă, iar la scurt au fost depistate şi identificate 4 persoane, bănuite de comiterea faptei. De asemenea, prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate”, a precizat comisar Alina Ivan, de la IPJ Braşov.

    Cele 4 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru a fi audiate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.


    Te-ar mai putea interesa

    APIA a început controalele! Listele cu fermierii care vor fi verificați pentru subvenții Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz ANSVSA: Tarifele suportate de fermieri pentru identificarea și înregistrarea animalelor

    Ultimele știri

    Fermier, nu ratați Agroforum MASSeeds! Evenimentul are loc joi, pe 31 iulie, la Belciugatele, județul Călărași Tânârul Denis Barbu a început să cultive cartofi și a ales trei soiuri speciale pentru a avea vânzare bună și preț Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha