• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Modificări la legea certificarelor de depozit: mai mulți fermieri vor avea acces la acest sprijin

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul Daniel Constantin, împreună cu secretarul de stat Valentin Şoneriu au fost invitaţi luni la şedinţa grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor. Domniile lor au prezentat principalele obiective ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru perioada următoare şi au răspuns chestiunilor de actualitate ridicate de deputaţii liberali.

    ”În premieră, ministrul Daniel Constantin a declarat că instituţia pe care o conduce are în vedere o serie de modificări privind legea prin care fermierii beneficiază de certificatele de depozit. O comisie specială va fi formată în acest sens din reprezentanţi ai MADR, parlamentari şi exponenţi ai principalelor instituţii financiare din România. Potrivit ministrului Constantin, actualele prevederi legale sunt restrictive, astfel că, un număr redus de fermieri au obţinut până în prezent certificate de depozit şi, dintre beneficiari, o parte deţineau deja propriile spaţii de depozitare. Prin modificarea cadrului legal, certificatele vor fi accesibile unui număr mai mare de fermieri, este asigurarea pe care ministrul a dat-o deputaţilor PNL”, se arată într-un comunicat de presă transmis după discuțiile dintre ministru și parlamentarii PNL.


    Te-ar mai putea interesa

    Milan Kelo, Cooperativa Fermierul Nădlăcan: Ne-am aprovizionat cu îngrășăminte. Prețurile cresc iar de la 1 august Comisia Europeană: 3.000 de euro – plată forfetară anuală pentru micii fermieri S-a găsit soluția pentru ca micii fermieri din Lungulețu să își irige culturile agricole cu apă din Dâmbovița

    Ultimele știri

    Fermier, nu ratați Agroforum MASSeeds! Evenimentul are loc joi, pe 31 iulie, la Belciugatele, județul Călărași Tânârul Denis Barbu a început să cultive cartofi și a ales trei soiuri speciale pentru a avea vânzare bună și preț Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha