• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum i-a ajutat actorul George Clooney pe fermierii sudanezi

    agrointeligenta.ro -

    Actorul a convins brandul de cafea Nespresso să construiască în sudanul de Sud drumuri și infrastructura necesară pentru a-i ajuta pe fermieri să își exporte produsele până în 2015, scrie portalul Mother Nature Network, citat de incont.ro.

    George Clooney poate convinge lumea nu doar să vină în cinematografe și să îi urmarească filmele sau să îsi deschidă portofelele pentru o cauză umanitară, ci și să investească în dezvoltarea unor proiecte de amploare în țări care au nevoie cu disperare de acest lucru.

    Actorul de 52 de ani a luat parte recent la o conferință de presă a brandului de cafea Nespresso, al cărui ambasador este, anunțând o initiațivă deosebită de revitalizare a industriei producătoare de cafea din Sudanul de Sud.

    “Există o oportunitate reală aici. Există un singur produs care vine din Sudanul de Sud acum, iar acela este petrolul. Problema cu petrolul este că cineva, o companie, îl ia din adâncuri, efectiv de sub picioarele oamenilor, îl trage printr-o conductă și îl vinde. Banii nu par să ajungă înapoi la oameni”, a spus Clooney în cadrul conferinței.

    Vedeta a fost implicată activ în ajutorarea regiunii din Sudan timp de mai mulți ani și a reușit să îi convingă pe șefii de la Nespresso să investească în drumuri și proiecte de infrastructură menite să îi ajute pe fermieri să își exporte cu mai multă usurință produsele. Lucrările ar trebui finalizate în 2015.

    _64012495_109824031“Este un moment cheie în istoria Sudanului de Sud și i-am întrebat pe cei de la Nespresso despre viabilitatea producției de cafea de aici. La acel moment nu știam că Sudanul de Sud obișnuia să cultive multă cafea și că are niste plante de Arabica extraordinare”, a mai declarat Clooney.

    Actorul a adăugat că aproape toți banii pe care îi primește din contractul cu Nespresso sunt directionați către finanțarea proiectului cu un satelit din Sudan.

    “Cea mai mare parte din banii pe care îi primesc din reclamele Nespresso îi cheltui pe satelitul de la granița dintre Sudanul de Nord și de Sud, ca să țin un ochi pe Omar Al Bashir (dictatorul sudanez acuzat de crime de razboi la Tribunalul de la Haga). Apoi acesta dă o declarație în care spune că îl spionez și în care mă întreabă cum mi-ar conveni dacă o cameră m-ar urmări oriunde m-aș duce. Așa că i-am raspuns . Vreau ca un criminal de război să aibă parte de aceeași atenție de care am și eu. Consider că așa este corect”, a mai spus Clooney.

    Sursa: incont.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Cristian Costache a recoltat între 4,5 și 6 tone/hectar la rapița semănată în sistem vertical Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana

    Ultimele știri

    APIA a început autorizarea la plată pentru subvenția la porumb siloz! Fonduri europene de 2.000.000 euro/fermă pentru cultivatorii de legume și cartofi. Condiții de accesare Fermier lăsat fără banii din subvenții. ”APIA mi-a spus că nu merge softul și situația se deblochează după 25 august”