• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ciobanul dat dispărut în urmă cu două luni a fost găsit mort

    Ramona Dascălu -

    Ciobanul dat dispărut în urmă cu două luni de zile în zona Crasna Vişeului, pe Muntele Şerban, din județul Maramureș, a fost găsit mort.

    O persoană a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că a găsit cadavrul unui bărbat, în zona Vârfului Șerban. Ajunși la fața locului, salvatorii de la ISU Maramureș, dar și polițiștii au constatat că există mari șanse ca trupul fără viață să fie al unui cioban dat dispărut încă de acum două luni.

    „Persoana decedată se află în zona Vârfului Șerban. Există suspiciunea că ar fi vorba de bărbatul în vârstă de 48 de ani, care a fost căutat la sfârșitul lunii iunie. Poliția Maramureș a preluat acest apel și ne-a cerut sprijinul pentru a merge la locul indicat, dar și pentru a putea coborâ persoana decedată, zona fiind greu accesibilă. La intervenșie au mers pompierii de la Vișeu cu autospeciala 6×6”, au declarat reprezentanții ISU Maramureș.

    Corpul a fost transportat la morga spitalului in vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat.

    Imediat după dispariție, bărbatul a fost căutat zile în șir de salvatori, inclusiv cu elicopterul.

    Ciobanul a plecat de pe o pășune alpină din zona Muntelui Șerban și nimeni nu a mai știut nimic de el. Asta în condițiile în care la data respectivă în zonă era cod roșu de furtună. Oile s-au întors la stânsă însoțite de trei capre și trei câini. În schimb, ciobanul în vârstă de 48 ani nu a mai apărut.


    Te-ar mai putea interesa

    Soluție cu bicarbonat pentru afide – rețeta originală folosită de legumicultori În Ucraina se va construi o fermă-gigant de găini cu o producție zilnică de 1,6 milioane de ouă Udarea ardeilor – norme de udare. Cât de des se pune apă la ardei vara

    Ultimele știri

    Florin Constantin, AGXecutive: Sunt foarte mulți fermieri care nu mai au bani să plătească nici măcar motorina sau mecanizatorii! Mihaela Neagu la Agrostrategia: Creșterea taxelor nu este o soluție, ci combaterea evaziunii fiscale Subvenții APIA 2025. Data până la care fermierii sunt obligați să țină animalele declarate în fermă