• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii care au luat cel mai mult teren de la ADS

    agrointeligenta.ro -

    Topul fermierilor cu cele mai multe hectare luate de la ADS! Conform datelor Agenției Domeniilor Statului (ADS), suprafața arendată sau concesionată în 2018 este de 263.696 ha iar veniturile obținute, anul trecut, au fost de 110,7 milioane lei.

    Compania care are cea mare suprafață de teren arendată sau concesionată de la ADS este Agricost – 57.720 ha. Societatea are ca activitate principală cultivarea şi comercializarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase şi alte culturi nepermanente.

    Anul trecut, SC Agricost a fost preluată de compania Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite, Consiliul Concurenţei autorizând tranzacţia în iulie 2018. Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei şi comercializării cu amănuntul a florilor şi plantelor naturale, a materialului săditor pentru plante şi pomi, a îngrăşămintelor naturale şi a materialelor pentru reabilitarea terenurilor agricole etc.

    Conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), în anul 2018 compania din judeţul Brăila a avut o cifră de afaceri netă de 375,39 milioane de lei, în creştere cu 4,5% faţă de anul precedent, înregistrând un profit net de 80,2 milioane de lei.

    Top fermieri cu terenuri de la ADS:
    1. Agricost – 57.720
    2. Maria Trading – 11.737 ha;
    3. Intercereal – 10.550 ha;
    4. Agro Chirnogi – 9.414 ha;
    5. Dorna Agri – 8.278 ha.

    Suprafața totală arendată sau concesionată de ADS este de 263.696 ha, iar veniturile obținute, anul trecut, au fost de 110,7 milioane lei, ceea ce înseamnă un venit de aproximativ 467 lei pentru un hectar. „Anul trecut, gradul de încasare a fost de 99,32%”, a declarat Cătălin Bologa, director general ADS.

    Dintre companiile menționate o parte se află și topul celor mai mari încasatori de subvenții. Astfel, Cei mai mari zece beneficiari de subvenţii din agricultură, cu activităţi atât în sectorul vegetal, cât şi în cel zootehnic, au încasat anul trecut aproape 30 de milioane de euro (29,61 milioane de euro), SC Agricost SA din judeţul Brăila fiind pe primul loc în acest top, conform datelor transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), la solicitarea Agerpres.

    Iată top 10 fermieri după valoarea subvențiilor încasate de la APIA:

    1. Agricost SA (județul Brăila) – 11,34 milioane de euro
    2. Intercereal SA (județul Ialomiţa) – cu 4,7 milioane de euro
    3. Maria Trading SRL (județul Călăraşi) – 2,32 milioane de euro
    4. Zimbrul SA (județul Ialomiţa) – 2,26 milioane de euro
    5. Cervina SA (județul Dolj) – 2,01 milioane de lei
    6. JD Agro Cocora (județul Ialomiţa) – 1,95 milioane de euro,
    7. A&S International SA (județul Ialomiţa) – 1,92 milioane de euro
    8. Oltyre SA (județul Dolj) – 1,83 milioane de euro
    9. SC Agrozootehnica Pietroiu SA (județul Călăraşi) – 1,77 milioane de euro
    10. Agrinatura SRL (județul Teleroman) – 1,67 milioane de euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Legea dronelor agricole – în Parlament! Fermierii își vor înregistra dronele și vor notifica fiecare zbor la ANF Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă Tinerii fermieri primesc o nouă șansă la finanțare, din decembrie. Ajutoare de 200.000 euro pe fermă!

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben