• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FUNCȚIONARII APIA, FELICITAȚI DE MINISTRU! România – prima țară din UE care încheie CAMPANIA DE CERERI!

    Andreea Elefterie -

    România este prima țară din Uniunea Europeană care a încheiat campania de depunere a cererilor unice pentru subvențiile agricole. Într-o conferință de presă susținută astăzi, miercuri – 16 mai, ministrul agriculturii a făcut public faptul că deși campania nu a fost prelungită după data de 15 mai, niciun producător agricol nu a rămas ”în afara sistemului”.

    Suntem singura țară din UE care am încheiat acest greu, important, proces, l-am încheiat până pe 15 mai în condițiile în care România deține peste 36% din numărul de exploatații din UE. Un volum imens de muncă, cei din APIA, cei din direcții agricole, toți cei care au lucrat la nivel de județ nu au avut sâmbete și duminici libere, n-au avut 1 mai, n-au știut de sărbători, au fost tot timpul la muncă”, a declarat ministrul agriculturii Petre Daea.

    Șeful de la Agricultură a arătat că deși Uniunea Europeană a anunțat că statele membre au posibilitatea să devanseze termenul-limită pentru solicitarea subvențiilor agricole, țara noastră a reușit să se încadreze în calendarul inițial: 1 martie-15 mai.

    N-am avut nici un moment senzația că acest obiectiv nu se va realiza, tot timpul am fost sigur, deși multe voci puneau la îndoaială capacitatea noastră tehnică de a procesa în timp toate informațiile din țară. Nu există niciun fermier care să fi rămas în afara sistemului, nu există la această dată niciun județ cu care să nu se fi încadrat în parametrii stabiliți”, a spus Petre Daea.

    De altfel, la începutul conferinței, minsitrul agriculturii a subliniat că înainte de a închide campania APIA pe acest an a solicitat centrelor locale să îl informeze dacă mai sunt fermieri care așteaptă să își înregistreze cererea unică.

    Azi-dimineață la orele 2.00 sau mai bine zis astăzi la orele două, cei de față și nu numai am încehiat dialogul cu țara discutând prin videoconferință cu fiecare județ, luând datele de la fiecare județ în parte privind stadiul depunerii cererilor pentru a avea fermierii români subvențiile la timp. Am început videoconferința la 24.00 cu întrebarea dacă mai există vreun fermier în fluxul de înregistrare a cererii, dacă mai există la vreun centru local vreun fermier care așteaptă să depună cererea. Din datele colectate, ultimul fermier care a depus cererea a fost la ora 23 și 32 de minute”, a spus Petre Daea.

    În cadrul conferinței de presă, șeful MADR a mulțumit tuturor celor implicați, inclusiv autorităților locale, primarilor, care au susținut campania APIA.

    Citiți și: Anunțul MINISTRULUI DAEA despre subvențiile APIA: ”BANI ÎN PLUS pentru fermieri! ESTE O PREMIERĂ!”


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă 50.000 euro pentru micii fermieri. Schema se lansează la AFIR din 1 decembrie Fiertură pentru găini. Rețetă pentru mâncarea umedă a păsărilor de curte

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben