• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROGNOZA METEO: Cât mai țin ploile și CÂND REVINE VREMEA SENINĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Prognoza meteo pentru zilele următoare. Este important să știți exact cum va evolua vremea pentru a vă putea planifica lucrările de toamnă încă în defășurare. Veștile din partea meteorologilor sunt bune: dacă astăzi, duminică, am mai avut ploi, de mâine, adică de luni, 9 octombrie, sunt semnale că cerul se înseninează. Astfel, duminica a fost ploioasă în totalitate, dar de luni aria precipitaţiilor se va restrânge. Marţi, vremea va fi frumoasă în cea mai mare parte din ţară, cu maxime până la 20 de grade în Oltenia.

    Duminică, 8 octombrie, în regiunile sud-estice înnorările au fost persistente, va ploua pe arii extinse şi în cantităţi mai însemnate în special pe parcursul zilei. În restul ţării înnorările au fost temporare, ploile vor fi slabe şi izolate, mai ales după-amiaza şi noaptea. La munte, mai ales la altitudini de peste 1.600 m, au predominat ninsorile, ce vor fi mai consistente în Carpaţii de Curbură şi estul Meridionalilor, iar pe creste cu viscol.

    Luni,9 octombrie,  în ţară, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nordul, centrul şi estul ţării, unde va mai ploua, în general slab cantitativ, iar în zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.800 m, vor mai fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va mai avea unele intensificări la munte, în sud-vestul şi centrul teritoriului şi izolat în rest.

    Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă mai ales în regiunile sudice, vor fi cuprinse între 10 grade în estul Transilvaniei şi 20 de grade în sudul extrem. Temperaturile minime, în scădere faţă de noaptea precedentă în toată ţara, se vor situa între 1 şi 10 grade, mai coborâte spre -2 grade în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

    Marţi, 10 octombrie, în ţară, vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări la munte şi în nordul şi nord-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar vântul va prezenta unele intensificări. În rest, condiţiile de ploaie vor fi reduse. În nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari, trecător, vor fi şi precipitaţii, slabe cantitativ, sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade in estul Transilvaniei şi 20 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -1 grad.


    Te-ar mai putea interesa

    În Ucraina se va construi o fermă-gigant de găini cu o producție zilnică de 1,6 milioane de ouă Udarea ardeilor – norme de udare. Cât de des se pune apă la ardei vara Cum scăpăm de limacși: 5 metode bio pentru combaterea melcilor fără cochilie care atacă cultura de legume

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani