• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FURTUNI, VIJELII ȘI GRINDINĂ. Care sunt JUDEȚELE CARE INTRĂ DE MÂINE SUB ALERTA ANM!

    Roxana Dobre -

    Informare de furtuni, vijelii și grindină valabilă în intervalul 23 iunie, ora 13.00 – 24 iunie, ora 4.00 în mare parte a ţării. În intervalul menționat, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova, precum și în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (23/24 iunie), local, și în Dobrogea și Muntenia.

    Potrivit meteorologilor, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în județele di n regiunile Maramureș, Transilvania și la munte, 40…50 l/mp.

    În după-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în regiunile sud-vestice și sudice, local disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei.

    La sfârșitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a țării, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menține ridicat și local vremea va fi caniculară.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum grăbești coacerea tomatelor cu ajutorul unui ac de siguranță. Trucul care face minuni în grădină Tinerii fermieri primesc o nouă șansă la finanțare, din decembrie. Ajutoare de 200.000 euro pe fermă! Fiertură pentru găini. Rețetă pentru mâncarea umedă a păsărilor de curte

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben