• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APICULTORII cer PROGRAM NAȚIONAL pentru APLICAREA PESTICIDELOR!

    agrointeligenta.ro -

    Apicultorii cer Guvernului stabilirea unui program clar de aplicare a pesticidelor de către fermieri, avertizând că aceste substanţe decimează familiile de albine şi pot ajunge chiar în miere, constituind un pericol pentru sănătatea consumatorilor, potrivit Mediafax.

    Unul dintre organizatorii târgului apicol de la Cluj-Napoca, Târgul pentru un Viitor Sănătos, Radu Pandrea, a declarat, sâmbătă, presei, că anul 2016 a fost un an prost din punct de vedere apicol, atât din cauza vremii, cât şi din cauza lipsei unui program clar de aplicare a pesticidelor.

    Anul 2016 a fost un an prost din punct de vedere apicol, producţiile au fost diminuate din cauza vremii capricioase, dar nu numai. Noi, apicultorii, ne confruntăm cu probleme grave, cu lipsa unui program clar de aplicare a pesticidelor, în condiţiile în care fermierii aplică pesticide fără să ţină cont de apicultură. Din această cauză s-au înregistrat foarte mute pierderi în rândul familiilor de albine, iar producţiile au fost drastic diminuate. Guvernul ar putea să se gândească la un program prin care să oblige fermierii, horticultorii, să respecte un program clar de aplicare a pesticidelor în livezi, pe diferite culturi, iar noi cerem acest lucru. Să fie stabilit un calendar centralizat pentru o anumită zonă, iar la nivelul primăriilor să existe un program de aplicare a pesticidelor. Pe lângă faptul că pesticidele decimează populaţiile de albine, există riscul ca aceste substanţe să ajungă în miere, afectând sănătatea consumatorilor”, a spus Radu Pandrea.

    Citiți mai mult pe www.mediafax.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Fiertură pentru găini. Rețetă pentru mâncarea umedă a păsărilor de curte 50.000 euro pentru micii fermieri. Schema se lansează la AFIR din 1 decembrie „Udarea” culturilor fără apă, pas cu pas. La ce culturi se recomandă

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben