• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Obligații fiscale: Ce trebuie să faci dacă ai cumpărat un teren agricol

    Roxana Dobre -

    Cumpărarea unui teren agricol atrage după sine implicit și obligații fiscale pe care le aveți în calitate de proprietar. Trebuie să știți că în cazul dobândirii unui teren în cursul anului, trebuie să depuneți o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii.

    Ca nou titular, datoraţi impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.

    În plus, dacă încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe teren, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

    În cazul modificării categoriei de folosinţă a terenului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării folosinţei, şi datorează impozitul pe teren conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

    Taxa pe teren

    În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.

    În cazul unei situaţii care determină modificarea taxei pe teren datorate, persoana care datorează taxa pe teren are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situaţia respectivă.

    DE REŢINUT: Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară. Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe teren.

    Sursă selectivă: www.legestart.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă Lege nouă la Guvern: Fermierii – scutiți de primării de la plata impozitelor pentru terenuri și tractoare! Cum grăbești coacerea tomatelor cu ajutorul unui ac de siguranță. Trucul care face minuni în grădină

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben