• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii ÎNGENUNCHIAȚI de ANAF. Ce i-au cerut premierului Cioloș!

    Roxana Dobre -

    Taxele și impozitele impuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) fermierilor i-a adus pe aceștia la sapă de lemn. Cu subvențiile întârziate dar cu decizii de impunere din partea organelor fiscale agricultorii spun că au ajuns la capătul puterilor. Dar liderii acestora nu stau cu mâinile în sân.

    Este cazul oierilor care au trimis recent o adresă premierului Dacian Cioloș în care i-au prezentat modul în care ANAF înțele să interpreteze legea, acțiuni ce vor duce în final la falimentarea fermierului român și o diminuare drastică a șeptelului de ovine. ”În urma demersurilor făcute de către conducerile LAPAR, Romovis, Proovis, Dobrogea, Ministerul Finanțelor prin ANAF a transmis în  teritoriu o notă prin care solicită Direcțiilor Județene ale Finanțelor Publice să organizeze întâlniri cu fermierii. Este pentru prima dată când se întâmplă după 90′ în România o  astfel de acțiune”, ne-a transmis Ionică Nechifor, secretar general Romovis.

    Vă prezentăm integral și documentul cu punctele dezbătute în întâlnirea Guvern  – Ministerul Finanțelor – LAPAR și ROMOVIS .

     

    guv.1

    guv.2

    guv.3


    Te-ar mai putea interesa

    Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare Cu ce stropim trandafirii contra afidelor, păduchii verzi ai rozelor! Un fermier din Călărași ne-a dezvăluit ce produse a folosit pentru o cultură frumoasă la grâu

    Ultimele știri

    Tratamentele din rapița lui Mihai Doia au avut efect maxim datorită adjuvantului Flux, de la Biochem Autostradă blocată…de cireșe. O dubă încărcată cu fructe s-a răsturnat pe A1 Furturi din ce în ce mai frecvente în ferme! Ce îi atrage pe hoți