• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cod galben de FURTUNI. ANM: Iată județele care vor fi afectate!

    Roxana Dobre -

    Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în perioada 19 aprilie, ora 22 – 20 aprilie, ora 22 va fi emis un cod galben de furtuni care vizează mai multe judeţe din sudul ţării şi Bucureştiul.

    În intervalul menţionat, în regiunile sudice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În Oltenia, mare parte din Muntenia şi sudul Transilvaniei vor fi ploi, mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Viteza vântului va depăşi 60…65 km/h, mai ales în Oltenia, iar la munte va sufla tare, cu peste 70…80 km/h.

    cod galben furtuna

    Concret, județele vizate sunt Covasna, Brașov, Vrancea, Prahova, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Ilfov, București, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți, Buzău.

    Procesul de răcire va continua şi pe parcursul zilei de miercuri, 20 aprilie, vremea devenind răcoroasă pentru această dată. În dimineţile zilelor de joi 21 aprilie şi vineri 22 aprilie, se va produce brumă local în depresiunile intracarpatice şi Subcarpaţii Getici şi izolat în restul ţării.

    Foto: www.media2k.rtv.net


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă la Guvern: Fermierii – scutiți de primării de la plata impozitelor pentru terenuri și tractoare! Fonduri europene pentru achiziția de utilaje: 300.000 euro pe fermă, din 1 noiembrie 50.000 euro pentru micii fermieri. Schema se lansează la AFIR din 1 decembrie

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben