• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce spun crescătorii de vaci care au trecut la un singur muls pe zi

    agrointeligenta.ro -

    Un experiment interesant efectuat în Irlanda a arătat care sunt impresiile crescătorilor de vaci care au trecut de la mulge animalele de două ori pe zi la un singur muls.

    Studiul a făcut obiectul unui studiu universitar în cadrul căruia au fost analizate 45 de exploatații, dintre care, în 20 dintre ele, vacile au fost trecute la un program cu un singur muls pe zi. La finalul experimentului, acești crescători au declarat că nu s-ar mai întoarce la mulsul de două ori pe zi, în ciuda faptului că, evident, producția pe cap de animal a suferit o scădere. Ce a făcut însă diferența a fost calitatea laptelui și, implicit, un preț mai bun primit din partea procesatorilor.

    Rezultatele studiului, pe scurt:
    – Peste jumătate dintre fermieri au suferit o lovitură financiară când au trecut la un singur muls pe zi;
    – Numărul vacilor din exploatațiile cu un muls pe zi a crescut fără excepție;
    – 80% dintre crescătorii care au muls animalele o dată pe zi au raportat o stare de sănătate mult mai bună a vacilor;
    – Gradul de satisfacție al fermierilor a fost de 100% în cazul celor care au muls animalele o dată pe zi;
    – 90% dintre fermierii care au început să mulgă animalele o singură dată pe zi au decis să nu se mai întoarcă la vechiul program.

    În ciuda rezultatelor bune obținute în fermele intrate în experiment, specialiștii irlandezi au dorit să afle de ce foarte puțin crescători optează pentru un singur muls pe zi. Iată care au fost rezultatele sondajului:
    – Majoritatea fermierilor care mulg animalele de două ori pe zi iau în calcul să treacă la un muls pe zi;
    – 10% dintre fermierii care mulg de două ori cred că mulsul ”unic” este o dovadă de lene;
    – 60% dintre fermieri recunosc că principalul dezavantaj al mulsului o dată pe zi îl reprezintă scăderea cantității de lapte colectat;
    – 80% din eșantion văd mulsul o dată pe zi ca o oportunitate de a reduce programul de lucru în fermă sau de a aloca timp pentru alte activități;
    – 55% dintre fermierii care mulg de două ori pe zi declară că sistemul de lucru pe care îl aplică le convine;
    – 55% din fermierii din eșantion au precizat că efectivul de vaci pe care îl consideră suficient pentru viabilitatea fermei este de 100-140 de vaci la muls pe zi.

    Studiul efectuat în fermele din Iralnda a avut loc în perioada 6-9 ianuarie.


    Te-ar mai putea interesa

    Crescători de vaci sibieni, terorizați de ani de zile de o grupare care le fură animalele – seara trecută, hoții au intrat iar în ferme Raport USDA – iulie 2025: prețul grâului după noile estimări la recoltele din Ucraina și Rusia Fermier care își uda varza cu apă din Dâmbovița – săltat din câmp! Comunitatea din Lungulețu se revoltă!

    Ultimele știri

    Comisia Europeană: 3.000 de euro – plată forfetară anuală pentru micii fermieri Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz Prognoză: Recolta de grâu a Franței va ajunge la 32,6 milioane de tone