• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii își pot modifica cererea unică de plată depusă la APIA. Cu o condiție!

    Roxana Dobre -

    Ministrul agriculturii Achim Irimescu a declarat astăzi că fermierii care depun cererea unică de plată la APIA au posibilitatea de a aduce modificări dacă descoperă că au depus documentele cu erori.

    Pentru a-și modifica cererea depusă la APIA, beneficiarii de subvenții vor avea de respectat o condiție clară, aceea de a respecta termenele până la care APIA primește cererile fermierilor.

    ”Am avut discuții și anii trecuți cu Comisia (Comisia Europeană – n.r.) iar în esență cererea unică de plată se poate modifica dacă se respectă termenul final. Deci dacă am depus cererea pe 1 martie și realizez că am făcut niște greșeli în cererea respectivă, și m-ar putea penaliza, eu pot să revin până la 15 mai să îndrept greșeala. Mai mult, cu penalizări de 1 la sută dar nu mai mare de 15 la sută, chiar să mă duc până la 15 iunie. Dar odată definitivată și trecut de aceste termene sigur că nu se mai pot face modificări”, a declarat Achim Irimescu în cadrul emisiunii ”Viața Satului” (TVR 1).


    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje: 300.000 euro pe fermă, din 1 noiembrie Fiertură pentru găini. Rețetă pentru mâncarea umedă a păsărilor de curte „Udarea” culturilor fără apă, pas cu pas. La ce culturi se recomandă

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben