• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a modificat Legea apiculturii: Noi reguli pentru amplasarea stupilor

    Roxana Dobre -

    Legea apiculturii nr. 383/2013 a fost modificată recent cu o prevedere care aduce o restricție în amplasarea stupilor.

    Conform noilor prevederi intrate în vigoare de astăzi, 22 noiembrie, și publicate în Monitoul Oficial acum câteva zile, referitor la amplasarea stupilor, Legea apiculturii prevede că:

    ”Amplasarea familiilor de albine pe terenurile deţinute de apicultori, cu orice titlu, se face la o distanţă de cel puţin 10 m faţă de drumurile publice sau hotarele proprietăţilor din domeniul public aflate în intravilan ori în extravilan şi la o distanţă de cel puţin 5 m faţă de hotarele proprietăţilor din domeniul privat aflate în intravilan ori în extravilan”.

    Noile norme interzic astfel mai ales amplasarea stupilor direct la șosea, o poziționare care permitea apicultorilor să își promoveze și să își comercializeze mierea pe drumuri cu trafic intens.

    Totodată, legea a fost completată astfel încât numărul familiilor de albine amplasate pe vatra permanentă, pentru iernat, nu este limitat.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermieră: ”Telemeaua de capră la 30–40 lei/kg, n-are cum să fie naturală” Un buzoian a înființat o livadă cu smochini și vinde fructele la 30 de lei/kg, direct din fermă Lege nouă la Guvern: Fermierii – scutiți de primării de la plata impozitelor pentru terenuri și tractoare!

    Ultimele știri

    Fermierii după adoptarea Mercosur: ”Nu poate fi ratificat în forma actuală de către România”. Liniște la Guvern Aplicația APIA care îi ajută pe fermieri să ia subvenția întreagă pe fiecare hectar Comisia Europeană a aprobat acordurile cu Mercosur și Mexic! Protecție pentru fermierii europeni