• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Închiderea site-urilor care vând medicamente veterinare fără prescripție medicală, pe masa ANSVSA

    Violina Gorcinschi-Jitaru -

    La ANSVSA s-a propus închiderea site-urilor care vând medicamente fără prescripție medicală. În cadrul ședinței de marți, 29 iulie, a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), directorul DSVSA Argeș a adus mai multe propuneri, printre care și închiderea magazinelor online care vând medicamente care au nevoie de rețetă de la veterinar.

    Pe masa conducerii ANSVSA se află o propunere care ar eficientiza activitatea instituției, în special în ceea ce privește sănătatea animalelor. Instituția va face demersuri către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) prin care să fie posibilă închiderea site-urilor care vând medicamente eliberate doar cu rețetă de la medicul veterinar.

    Ședință la ANSVSA (foto: Facebook)

    ANSVSA vrea închiderea site-urilor care vând medicamente veterinare fără prescripție medicală

    Săptămâna aceasta, în ziua de marți, 29 iulie, directorul DSVSA Argeș, dr. Dumitru Sorin Sorescu, în cadrul ședinței organizate de către președintele ANSVSA, dr. Nicolae Alexandru Bociu, împreună cu echipa de conducere a Autorității, la care au participat directorii executivi ai direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) județene, precum și directorii institutelor naționale de referință, a avut mai multe propuneri privind modificarea legislației sanitare veterinare, modificări ce urmăresc îmbunătățirea activității.

    Citește și: ANSVSA: Tarifele suportate de fermieri pentru identificarea și înregistrarea animalelor

    „Am avut propuneri către Autoritate privind uniformizarea modului de control al măcelăriilor, realizat în baza Ordinului 64/2007. Pe de altă parte am solicitat blocarea site-urilor unităților ce vând medicamente fără a respecta legislația în vigoare respectiv, medicamente de uz veterinar ce se eliberează pe baza de prescripție medicală. Astfel, se vor face demersuri către ANCOM, în vederea încheierii unui protocol, pentru ca site-urile respectivelor firme ce vând medicamente ce necesită prescripție medicală (rețetă), să fie blocate. Totodată, am venit cu propuneri și pentru modificarea Ordinului 10/2024, privind înregistrările sanitar veterinare. Sunt bucuros că am avut și susținerea colegilor din teritoriu cu privire la aceste propuneri, iar conducerea ANSVSA a și început demersurile privind modificările discutate”, a explicat directorul DSVSA Argeș, dr. Dumitru Sorin Sorescu.

    Citește și: ANSVSA – ședință cu oierii despre exportul de animale vii!


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA care se majorează de la 1 august pentru toți fermierii Florin Barbu, declarație-șoc: ”Toate subvențiile care vor fi date fermierilor români vor fi date prin sprijin cuplat” Vin furtunile. Județele care intră de astăzi sub alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii

    Ultimele știri

    Caniculă și noapte cu vijelii și, izolat grindină. Unde ”lovesc” codurile galbene emise astăzi de ANM Vremea în august. Grafic pentru temperaturi și precipitații în ultima lună de vară Făina ieftină din R. Moldova falimentează morile românești. Viorel Marin, ANAMOB: Fermierii sunt lăsați la mâna traderilor