• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România finalizează negocierile cu Comisia Europeană pentru revizuirea PNRR: investiții critice salvate și noi finanțări obținute

    agrointeligenta.ro -

    În urma unui proces susținut de consultări tehnice și întâlniri la nivel înalt, negocierile privind revizuirea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost finalizate, iar principalul rezultat este menținerea integrală a fondurilor nerambursabile și obținerea unor finanțări suplimentare destinate proiectelor aflate în implementare.

    „Finalizarea negocierilor pentru revizuirea PNRR confirmă că România își menține angajamentele și capacitatea de a valorifica fiecare oportunitate de finanțare europeană. Am reușit să securizăm integral componenta de grant și să obținem finanțări suplimentare care vor susține proiecte critice în sănătate, infrastructură și energie. Acest rezultat este rodul unei munci intense și al unei colaborări strânse cu toate instituțiile implicate, pentru a proteja și consolida interesele României”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

    Necesitatea renegocierii PNRR a apărut în urma evaluărilor făcute de Comisia Europeană pe parcursul anului 2024. Reprezentanții europeni au semnalat întârzieri în implementarea unor investiții, iar unele dintre acestea au fost considerate cu risc major.

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a intervenit, propunând înlocuirea proiectelor problematice cu altele mai sigure și ajustarea costurilor în raport cu inflația și evoluția pieței construcțiilor.

    Procesul de renegociere nu a fost unul simplu. De la primele discuții purtate la Bruxelles, în cadrul reuniunii RRF Expert Group, până la întâlnirile tehnice trilaterale cu Comisia Europeană și ministerele de linie, echipa MIPE a susținut fiecare investiție cu analize și documente justificative. Discuțiile s-au intensificat la începutul lunii iulie, când, la București, a avut loc o rundă de consultări la nivel înalt, la care au participat și Ministerul Finanțelor, precum și Banca de Investiții și Dezvoltare.

    În data de 15 iulie a.c., cu prilejul vizitei în România a directorului general al SG REFORM, doamna Celine Gauer, România și-a cristalizat propunerile finale și și-a argumentat poziția în procesul de negociere al PNRR.

    Acordul asupra formei finale a PNRR-ului a fost agreat în urma videoconferinței din data de 30 iulie între doamna director general Gauer, domnul ministru Pîslaru și echipele tehnice.

    Principalele rezultate obținute în urma negocierilor, finanțate din bani europeni:

    România a reușit să securizeze alocarea integrală a grantului în valoare de 13,57 miliarde euro și o alocare totală pe componenta de împrumut de 8,01 miliarde euro.

    Forma revizuită a PNRR, rezultat al acestui efort comun, va fi transmisă oficial Comisiei Europene pentru finalizarea procesului de aprobare.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA care se majorează de la 1 august pentru toți fermierii Sute de hectare de porumb din ferma lui Dimitrie Muscă sunt calamitate aproape total Afacere cu un hectar de lavandă. Irina Acatrinei, cultivatoare: ”La 1.500 de kilograme extragem trei litri de ulei”

    Ultimele știri

    MEGAFERT 3-5-40 – Pentru vigoare vegetativă și producții calitative Inputuri mai scumpe pentru fermieri. Cum aplică o fitofarmacie creșterile de TVA Pâinea s-a scumpit peste noapte. Aurel Popescu, ROMPAN: Prețurile mai pot urca și în perioada următoare