• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce salariu are un expert în accesarea fonduri europene

    agrointeligenta.ro -

    Specialiștii în accesarea fondurilor europene sunt foarte căutați, iar această activitate este remunerată pe măsură. Astfel, un tânăr expert este plătit lunar cu un salariu de cel puțin 1.000 de euro, dar pentru a ajunge să fie angajat la o firmă de specialitate, trebuie să aibă atât experiență, cât și studii recunoscute.

    Potrivit Economica.net, absolvenţii de facultate care vor să lucreze ca experţi în accesarea fondurilor europene vor începe prin a urma un curs de profil, acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificare. Cursul durează trei zile şi costă între aproximativ 400 de lei şi 1.000 de lei.

    Ca să ajungi profesionist în accesarea fondurilor europene care să se poată susţine doar din această ocupaţie, ai nevoie de cel puţin doi ani în care să acumulezi expertiză relevantă în domeniu.

    Ce înveţi la cursul de formare în profesia de expert accesare fonduri europene

    – Cursanţii vor fi familiarizaţi cu fondurile structurale şi de coeziune; li se vor prezenta programele, axele şi domeniile pentru noua perioadă de programare (2014-2020), şi legislaţia în domeniul gestionării fondurilor structurale;
    – Care este cadrul instituţional în derularea proceselor de accesare a fondurilor structurale; ce tipuri de finanţări au la dispoziţie;
    – Ce oportunităţi de finanţare din fonduri europene nerambursabile sunt în România;
    – Care sunt paşii necesari pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile; (în ce constă Ghidul – Solicitantului;
    – Cum elaborezi cererea de finanţare în cadrul programelor cu finanţare nerambursabilă;
    – Cum defineşti obiectivele şi grupul-ţintă ale proiectului, stabileşti şi planifici activităţile, stabileşti echipa de proiect, realizezi bugetul proiectului);

    Salariile cu care sunt ofertaţi experţii în accesare fonduri europene sunt cuprinse între 1.000 de euro şi 1.500 de euro net, pe lună, spune headhunter-ul Irina Vasile, referindu-se exclusiv la experienţa sa de recrutare în acest domeniu.

    Cât a oferit Guvernul experţilor în accesarea fondurilor europene, recrutaţi în 2013

    Răspunsul scurt: până la 280 de euro pe zi, în perioada în care au lucrat la proiectul finanţat din bani europeni. Acesta a fost tariful oferit de Guvern, în 2013, experţilor în fonduri europene angajaţi să verifice cererile de rambursare şi cererile de finanţare pe care Ministerul de resort nu le-a putut procesa, din cauza numărului insuficient de angajaţi.

    Citiți mai mult despre cursurile de formare a experților în accesarea fondurilor europene pe www.economica.net



     


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă Fonduri europene pentru achiziția de utilaje: 300.000 euro pe fermă, din 1 noiembrie Tinerii fermieri primesc o nouă șansă la finanțare, din decembrie. Ajutoare de 200.000 euro pe fermă!

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben