• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse pentru subvențiile la hectar

    agrointeligenta.ro -

    APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse cu cererea pentru subvenții. Pentru că situația a trzit suspiciuni funcționarilor, aceștia au apelat la procurorii anticorupție, dovedindu-se că datele înscrise în cerere fuseseră falsificate.

    ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei M.S. reprezentantă a unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (două acte materiale).

    În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

    În calitate de reprezentantă a unei societăți comerciale, în campania agricolă 2020, inculpata M.S., ar fi solicitat și obținut, în baza unei cereri de plată, înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava, sprijin financiar în valoare totală de 361.275 lei, din care suma de 28.513 de lei ar fi fost aferentă folosirii de documente falsificate (adeverință falsificată din care rezultă exploatarea unei suprafețe de teren agricol de 36,21 ha).

    De asemenea, în campania agricolă 2021, aceeași inculpată ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava o altă cerere de plată, solicitând sprijin financiar pentru o suprafață agricolă, din care, pentru 112 ha, ar fi folosit o adeverință falsificată. Întrucât funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava au avut suspiciuni în legătură cu adeverința respectivă și au solicitat precizări instituției emitente, inculpata a solicitat restituirea ei în original pentru a fi scoasă din circuitul civil, iar suma aferentă sprijinului financiar pentru suprafața de 112 ha nu a mai fost plătită.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

    Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în dosar.

    Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii”, se arată în comunicatul DNA.


    Te-ar mai putea interesa

    CNAIR: Camioanele care transportă cereale, rapiță sau legume din câmp – exceptate de la restricțiile de circulație pe caniculă! Crescători de vaci sibieni, terorizați de ani de zile de o grupare care le fură animalele – seara trecută, hoții au intrat iar în ferme Ilie Ursu a dat startul celui de-al doilea ciclu de producție la tomate: ”Am vândut până acum 20 de tone”

    Ultimele știri

    Florentin Bercu, COPA-COGECA, despre viitorul buget UE: ”Avem o reducere de 30% pentru agricultură” Siegfried Mureșan, PE: Vom respinge comasarea agriculturii și coeziunii cu alte fonduri europene! Bugetul Ursulei: 300 de miliarde de euro pentru ”sprijinirea veniturilor fermierilor”