• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Ajutoarele de minimis pentru usturoi și cartof – tăiate de la plată în acest an!

    agrointeligenta.ro -

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că lansarea celor două scheme de ajutor de minimis destinate susținerii producției de usturoi și cartof va fi reprogramată pentru începutul anului 2026.

    MADR a precizat că decizia are la bază faptul că, în perioada elaborării actelor normative necesare, România s-a aflat sub conducerea unui Guvern interimar, fără putere decizională deplină. În lipsa unui executiv cu mandat complet, procedurile de avizare interministerială nu au putut fi finalizate, ceea ce a întârziat lansarea efectivă a celor două scheme.

    Totodată, MADR mai susține că apropierea finalului campaniei de recoltare reduce considerabil eficiența implementării în această perioadă.

    În aceste condiții, MADR consideră oportună reprogramarea celor două scheme pentru începutul anului viitor, pentru a asigura o derulare predictibilă și coerentă, în beneficiul fermierilor.

    ”Prin această decizie, MADR urmărește menținerea echilibrului bugetar și o gestionare responsabilă a resurselor publice, fără a compromite obiectivul de sprijinire a fermierilor români. Ministerul Agriculturii își reafirmă angajamentul de a prioritiza finanțarea schemelor care răspund nevoilor reale ale producătorilor agricoli și care au un impact direct asupra calității vieții oamenilor”, mai precizează comunicatul MADR.

    De precizat că ajutorul de minimis pentru usturoi s-a acordat în anii trecuți la un cuantum de 3.000 de lei pe hectar, în timp ce sprijinul pentru cartofii de consum a fost de 200 de euro pe hectar. Alte ajutoare de minimis despre care MADR nu a mai făcut comunicări este cel pentru strugurii de masă și cel pentru familiile de albine.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii vor avea un contract unic de arendă la nivel național Micii fermieri – minimis de 15.000 euro/fermă pentru achiziția de utilaje agricole. Cererile, până pe 31 iulie Cum protejăm găinile de caniculă pentru a menține producția de ouă

    Ultimele știri

    Plantagro a intrat în semi-insolvență. Fermierii care au de încasat nu mai pot executa momentan firma de inputuri și cereale MADR: Ajutoarele de minimis pentru usturoi și cartof – tăiate de la plată în acest an! Lege în vigoare: Proprietarii de căruțe, obligați să le ”înmatriculeze”. Plăcuțele se cumpără de la Primărie