• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA a prelungit termenul pentru subvenția de 175 euro la hectar

    agrointeligenta.ro -

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cerere de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024 aferentă Intervenției DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027 că, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 233/27.06.2025, termenul de depunere a cererilor de plată a fost prelungit până la data de 30 iulie 2025 inclusiv.

    Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse până la data de 30 iulie 2025 (inclusiv).

    Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:
    – Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care valoarea plăților compensatorii acordate este 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
    – Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plății compensatorii acordate este 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).

    Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.

    Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.

    Informaţii detaliate pentru accesarea sesiunii 1/2024 aferentă schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa:
    https://apia.org.ro/planul-national-strategic-2023-2027-pns-al-romaniei/interventii-implementate-din-pns/silvo-mediu-si-clima-dr-07/


    Te-ar mai putea interesa

    De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” Crescători de vaci sibieni, terorizați de ani de zile de o grupare care le fură animalele – seara trecută, hoții au intrat iar în ferme Valentin Jecu, cultivator de usturoi, după tăierea subvenției: Vom ajunge de unde am plecat, să mâncăm usturoi chinezesc!

    Ultimele știri

    Florentin Bercu, COPA-COGECA, despre viitorul buget UE: ”Avem o reducere de 30% pentru agricultură” Siegfried Mureșan, PE: Vom respinge comasarea agriculturii și coeziunii cu alte fonduri europene! Bugetul Ursulei: 300 de miliarde de euro pentru ”sprijinirea veniturilor fermierilor”