• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Analiza solului – vitală pentru un sol excepțional. AGROFORCE, o soluție profesională oferită de CARMEUSE Agro România!

    Dr. Ing. Bogdan Costea -

    Solul este factorul nostru principal de producţie. Avem nevoie de un sol optim, fără blocaje ale elementelor, cu propietăți fizice, chimice şi biologice perfecte, care să lucreze în sprijinul nostru, pentru obţinerea unor randamente excelente la unitatea de suprafaţă.

    Pentru toţi fermierii, o producţie superioară, de o calitate superioară, făcută la nişte costuri decente este idealul spre care tindem.

    Citiți și: Cartarea solului – o investiție pe termen lung. AGROFORCE, un nou serviciu care ține costurile de producție în frâu!

    Cartarea solului – o investiție pe termen lung

    Cum facem să obţinem producţia ideală dar să şi ţinem costurile în frâu?

    Cel mai profesionist răspuns e că facem analiza solului. Pentru a vedea efectiv cu ce lucrăm. Pentru a vedea părţile bune şi părţile mai puţin bune ale solului nostru şi bineînțeles pentru a acţiona în consecinţă. Trebuie să privim cartarea solului ca pe o investiţie. Chiar pe termen lung. Având toate cunoştinţele referitoare la ce găsim în solul nostru, putem să ne facem planul de fertilizare şi amendare, bazat pe solul nostru, rotaţia culturilor şi producţia scontată, pentru următorii 3-4 ani. O astfel de informaţie, cu ceea ce se găseşte în solul nostru, ne poate scuti de împrăştierea unor cantităţi prea mari de îngrăşăminte, acolo unde, poate nu este nevoie, sau, dimpotrivă, aplicarea unor îngrăşăminte cu anumite elemente acolo unde este neapărată nevoie. Şi bineînțeles, deblocarea sau folosirea la maxim a unor elemente blocate, prin utilizarea de exemplu a Terracalco.

    Din experienţa noastră, constatăm o situaţie îngrijorătoare. Foarte puţini fermieri dintre cei pe care îi întâlnim, au analiza solului făcută, la zi. O cartare a solului este obligatorie pentru o producţie cât mai mare, pentru a şti cum să fac să îmi îmbunătăţesc solul fizic, chimic şi biologic, şi binenteles, a aplica un plan de fertilizare în consecinţă. Iar în situaţia noastră, pentru a recomanda aplicarea Terracalco într-o doză profesionistă, pentru a afâna solul, a debloca elementele nutritive blocate, a îmbunătăţi viaţa microbiană, a tampona efectele azotului şi aproviziona plantă în calciu, avem nevoie de analize de sol, una dintre ele fiind aciditatea potenţială – aciditatea hidrolitică sau aciditatea în clorură alcalinica. Dacă dimpotrivă, solul este alcalin, acolo avem nevoie de cei 4 cationi principali pentru a calcula CEC-ul (capacitatea de schimb cationic) şi a putea face recomandările ideale. Fără aceste analize, degeaba ai o cartare cu toate celelalte date, pentru că nu poţi să acţionezi în consecinţă!

    Trebuie să privim analiza solului ca şi o analiză umană, a sângelui de exemplu. Pentru a şti exact ce problemă avem trebuie întâi să facem analize, apoi, doctorul va emite reţeta. La fel şi aici, pentru ca solul să lucreze pentru noi, trebuie să ştim tot ce se găseşte în el, informaţii vitale, pentru ”a-i da ce-i trebuie”.

    Cum facem să obţinem producţia ideală dar să şi ţinem costurile în frâu

    De ce e importantă cartarea profesională?

    Fără cunoștințe detaliate despre conţinutul solului, nu este posibilă fertilizarea eficientă, deci eșantionarea profesională este importantă. Dacă vă cunoașteți solul, puteți acționa pe baza informațiilor legate de parametrii săi fizici și chimici, de viața sa microbiologică. Puteți alege cultura potrivită, puteți aplica tehnologia potrivită și în cele din urmă, puteți să aplicați cantitatea potrivită de îngrășăminte, pesticide și chiar apă. Acest lucru vă va aduce cel mai mare randament posibil și o calitate foarte bună a culturilor, lucru care duce implicit la creșterea profitabilității. În procesul de analiză a solului, cel mai important aspect al eșantionării profesionale este recoltarea corectă a probelor. Omogenitatea și reprezentativitatea sunt cheia acestei acțiuni.

    Foarte important, când alegem un astfel de serviciu de cartare a solului, să analizăm cât mai mulţi parametrii din care obligatoriu să nu lipsească: Ph în apă, Aciditatea hidrolitică sau Ph în clorura alcalinica (KCl sau CaCl2), Plasticitate, Humus, N, P, K, S, Zn, Mg, Mn, Ca, densitate aparentă. În funcţie de zonă se mai pot adăuga aici Na, B şi alţi parametrii pe care îi considerăm necesari pentru a avea o imagine cât mai clară a solului cu care lucrăm.

    Pentru că punem mereu fermierul pe primul loc iar rezultatele bune pe care le au fermierii sunt vitale pentru noi, Carmeuse Agro România, oferim un serviciu profesionist de prelevare automatiză şi analiză a probelor de sol, Agroforce.

    Compania Agroforce vine din Ungaria, unde prelevarea de probe de sol este obligatorie. Agroforce vine cu o mare experiență și dotarea corespunzătoare: 7 autoutilitare 4×4 echipate cu instrumente de prelevare probe de sol pneumatice. O singură autoutilitară poate preleva 200-250 ha/zi (sau chiar mai mult, in functie de parcele). Echipamentele Agroforce profesionale garantează o prelevare automatizată precisă a probelor de sol, în cel mai scurt interval de la solicitare! Realizează o hartă demonstrativă cu proprietățile solului, livrând rezultatele rapid, în termen util și oferind consultanță profesionistă de specialitate.

    Solul este factorul nostru principal de producţie

    Descrierea detaliată a fluxului de lucru

    În încercarea de a caracteriza starea zecilor de tone de sol cu 1 kg de probe de sol prelevate, este important ca aceste probe să fie reprezentative pentru întreaga zonă. De aceea, prelevarea se face de la o adâncime constantă și din cât mai multe locuri posibil. Facem aproximativ 15-30 de foraje, recoltând astfel probe reprezentative pentru întreaga suprafață și eliminând erorile rezultate dacă numărul de probe ar fi mic. Adâncimea maximă de eșantionare la care poate ajunge echipamentul nostru este de 60 cm.

    Primul pas este realizarea unui sondaj GPS al zonei. După ce vedem în detaliu care sunt condițiile terenului, vom pregăti un plan de prelevare a solului cu ajutorul programului nostru GIS. Cu ajutorul unei unități de navigație GPS montată pe mașinile noastre, realizăm studiile de teren pe rutele de eșantionare desemnate. Astfel, unitățile de eșantionare selectate pe baza sondajelor la fața locului pot fi vizitate cu o precizie de câțiva metri. Rezultatele unei astfel de eșantionări pot fi utilizate timp de 3-4 ani, ceea ce înseamnă că ele vor influența eficiența recoltei pe toată această perioadă. În cazul următoarei eșantionări putem urma același traseu, deci putem verifica și observa astfel modificările produse între cele două eșantionări. Datele sunt înregistrate în baza noastră de date GIS, astfel încât să putem performa următoarea eșantionare din exact aceleași locuri. Acest lucru oferă o imagine extrem de exactă a modificărilor în aportul de nutrienți a zonei. De asemenea, realizăm și studii speciale de eșantionare (de exemplu testările N-min sau S-min care se fac primăvara).

    Probele de sol sunt livrate imediat la un laborator acreditat, care ne va furniza rezultatele testelor. Pe baza acestor rezultate și a strategiei discutate cu fiecare fermier în parte, noi pregătim o propunere de amendare a solului, astfel încât rezultatele culturii să fie cât mai bune.

    Ce cuprind serviciile Agroforce?

    – În primul rând oferă experiență și profesionalism: peste 16 ani de experiență în cartarea agrochimică precisă a solului și producerea datelor digitale necesare pentru o aplicarea diferențială a fertilizanților.
    – Execută prelevări cu o tehnologie avansată și o planificare exactă a fiecărei probe – DGPS
    – Efectuează prelevări autonome, fiecare probă fiind compusă în medie din 15-30 de puncte de sondare/5 ha
    – Analiza și interpretarea profesionistă a mostrelor de sol prelevate
    – Analizează: Ph, Ah (aciditatea hidrolitică), plasticitatea, Humus, micro și marco elementele, putând fi determinată si capacitatea de schimb cationic (CEC) în cazul solurilor neutre și alcaline.
    – Reprezentarea pe hărți privind starea actuală  de fertilitate a solului
    – Propunerea de norme optime economice de fertilizare
    – Întocmirea planului de fertilizare
    – Cererile care nu se încadrează în aceste tipare (de exexemplu probă de sol/3 ha, la 10 ha, analiza altor elemente, a Densităţii Aparente, se pot executa fără probleme)
    – De asemenea, acolo unde se doreşte putem realiza hărţi cu zone NDVI (Precision farming) informaţia putând fi oferită pe stick, cu conectare directă la soft-ul tractorului.

    Toate acestea la un preț foarte convenabil!

    Am întâlnit pe piaţă şi specialişti ce oferă servicii de analiză a solului şi recomandări de fertilizare. Unul dintre aceştia pe care îl recomandăm cu încredere este inginerul Demian Viorel, un profesionist desăvârşit. De asemenea, există şi companii ce oferă analize iar rezultatele sunt îndoielnice. Poate din acest motiv, fermierul nu are încredere pentru că deja pentru că a văzut inepţii în rezultatele ce i-au fost prezentate. Am găsit în anii ăştia, foarte multe rezultate cel puţin ciudate. De exemplu, nu poţi afirma că există calciu în exces pe un sol acid. De aceea, mare grijă! De fiecare dată, întrebaţi, clarificaţi şi de abia apoi acţionaţi!

    Pentru detalii suplimentare precum şi discuții contactaţi echipa Carmeuse AGRO Romania!

    Assoc Prof. Dr. Bogdan Costea – EMEA Agriculture Manager – 0757 929 157
    Ing. Cătălin Ispas – Tehnical Sales – Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea – 0722 163 562
    Ing. Gabriel Bisorca – Tehnical Sales – Banat, Crisana, Transilvania – 0726 359 362
    Email: agricultura@carmeuse.ro
    Web: www.carmeuse-agricultura.ro
    www.carmeuse.com


    Te-ar mai putea interesa

    Verificări în forță la mașinile de erbicidat. Romeo Șoldea, ANF: Atingem pragul de 10.000 de echipamente Două măsuri propuse de ministrul Barbu și aprobate azi de Guvern: ”Continuăm să protejăm fermierii” Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare

    Ultimele știri

    Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania Două valuri de scumpiri la carburanți. Cu cât crește prețul motorinei pentru fermieri Agrointeligența și ID Media Communication – parteneriat strategic pentru promovarea companiilor din sectorul zootehnic din România