• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cei mai mari fermierii ai României au avut anul trecut pierderi, dar și profit – cifrele ANAF

    Roxana Dobre -

    Cei mai mari fermieri ai țării, din sectorul vegetal, au avut de suferit din cauza secetei în 2024 când s-a obținut cea mai mică producție de cereale boabe din ultimii zece ani, de numai 17,8 milioane tone. Scăderea de producție s-a văzut direct și în afacerile marilor jucători care au generat afaceri cumulate de 2,1 miliarde de lei, cu 20,9% mai mici față de 2023.

    Jurnaliștii de la Economica, au analizat datele de la 10 companii cu unele dintre cele mai mari suprafețe în exploatare iar dintre acestea doar jumătate au obținut profit. Cele mai mari zece exploatații de teren din România după suprafețele cultivate, conform estimărilor Economica în baza datelor publice, au generat anul trecut afaceri cumulate de 2,1 miliarde de lei, cu 20,9% mai mici față de 2023.

    Citiți și: Peste 80% din fermele de familie dispar până la a treia generație. Cinci pași pentru longevitatea afacerii

    Pe primul loc în topul fermierilor după cifra de afaceri din 2024 este Agro Chirnogi, cu 10.000 de hectare, din care 8.300 de hectare de teren de la ADS. Afacerea este parte a grupului Maria controlat de mai mulți cetățeni libanezi din care face parte și Maria Trading, al treilea cel mai mare producător de cereale după cifra de afaceri. Compania a raportat în 2024 afaceri de 731 de milioane de lei, cu 41% mai mici decât în 2023 și profit net de 5,2 de milioane de lei, cu 18% mai puțin decât cu un an în urmă.

    Urmează Agricost S.A., companie aparținând grupului arab Al Dahra care exploatează cea mai mare suprafață de teren arabil din România (56.841 ha concesionate de la Agenția Domeniilor Statului) pentru care datele aferente 2024 indică afaceri nete de 653,5 milioane de lei, cu 6% mai mari față de 2023 i un profit net de 78,6 milioane de lei, după o scădere de 6%.

    Nu în ultimul rând, Intercereal S,A. Ialomița, companie ce face parte din grupul Tinmar Energy, controlat de antreprenorul Augustin Oancea, a sărit din nou de pragul de 150 de milioane de lei, după un plus de 6% față de 2023. Din punct de vedere al profitabilității, rezultatele din 2024 s-au înscris pe un trend puternic descendent, compania înregistrând o adâncire a pierderii de 2,8 ori, până la 40,6 milioane de lei net. Din datele proprii, Intercereal S.A. Ialomița exploatează aproximativ 23.190 de hectare de teren în Ialomița (Bordușani, Grădiștea, Fetești și Făcăieni), Teleorman (Roșiorii de Vede și Alexandria) și Prahova. Familia Mateiu, care controlează Agro Nevada Tim și Agroindustriala Voitim a trecut anul trecut pe pierdere cu ambele companii, însă prima dintre ele a raportat o creștere de 12% a cifrei de afaceri, până la 105,1 milioane de lei.

    Mai departe, SC JD Agro Cocora, societate deținută de investitori danezi prin Romania Farm Invest A/S, a terminat 2024 cu un rulaj net de 100,3 milioane de lei, cu 14% mai mare decât anul anterior, în timp ce pierderile au crescut cu 14%, până la 14,9 milioane de lei.

    Holde Agri Invest, companie ce exploatează peste 16.300 de hectare de teren, fondată de un grup de antreprenori români, a avut anul trecut o ușoară scădere a cifrei de afaceri, ajungând la aproximativ 84,9 milioane de lei și o pierdere netă de 23,2 milioane de lei, cu 32% mai mică decât în 2023.

    Astfel topul complet al companiilor din sectorul vegetal este:

    1. Agro Chirnogi
    2. Agricost
    3. Maria Trading
    4. Intercereal
    5. Agro Nevada Tim
    6. JD Agro Cocora
    7. Holde Agri
    8. Agrozootehnica Pietroiu
    9. Dorna Agri
    10. A&S Internayional 200
    Cei mai mari fermieri


    Te-ar mai putea interesa

    Un oier a fost amendat cu 100.000 de lei pentru că a angajat ciobani la negru Subvenții APIA 2025. Data până la care fermierii sunt obligați să țină animalele declarate în fermă Soluție cu bicarbonat pentru afide – rețeta originală folosită de legumicultori

    Ultimele știri

    Ministrul Barbu a propus renunțarea pentru un an la taxarea inversă la cereale și TVA 0% la alimentele de bază Fermierii buzoieni prinși că foloseau substanțe ilegale pentru coacerea roșiilor – pedepse mici, cu suspendare Spăgi de zeci de mii de euro pentru despăgubiri la pesta micilor rumegătoare. Câți bani au descoperit procurorii DNA