• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția pentru bovine și ovine: Când se plătește și de ce au întârziat banii mai bine de o lună

    Gabriela Gimbășanu -

    Crescătorii de bovine și cei de ovine au ajuns la capătul răbdăriii după ce, deși li s-a promis că subvențiile le vor intra în conturi până la 10 februarie, nici până astăzi nu și-au încasat banii.

    Întrebat despre momentul în care sumele vor ajunge în conturile crescătorilor de animale, secretarul de stat George Turtoi a recunoscut că au existat probleme în operarea datelor. Neoficial, se pare că ar fi vorba despre o anchetă recentă a procurorilor la ANSVSA, cercetare penală care a avut în vedere și efectivele declarate de bovine și înregistrarea lor.

    În privința momentului în care banii vor fi virați efectiv fermierilor, oficialul din Ministerul Agriculturii a declarat: ”Săptămâna viitoare oile, sper și peste două săptămâni – cel târziu, vacile. S-a reluat acum fluxul pentru că se blocase programul de registru al exploatațiilor, care a fost la ANSVSA. Au avut ei probleme cu contracte, ce au avut. Acum s-au deblocat toate problemele din sistem și se pot opera în continuare autorizările”.

    În privința colectării datelor, George Turtoi spune că acestea au fost strânse din toată țara. ”Datele au fost comunicate din teritoriu, dar nu mergea sistemul. Acum s-a deblocat sistemul, s-a centralizat tot, se autorizează și sper ca undeva, poate chiar la finaluol săptămânii să vadă (fermierii – n.r.) banii în cont. Dar săptămâna viitoare îi vor vedea toți”, a declarat secretarul de stat astăzi, la finele conferinței în care au fost lansate primele măsuri de finanțare prin PNDR 2014-2020.

    Referitor la protestele anunțate de fermieri pentru săptămâna viitoare, secretarul de stat s-a arătat încrezător că dialogul avut astăzi și cel programat a avea loc mâine cu crescătorii de bovine și de ovine va liniști apele.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Sfatul unui antreprenor român: ”Aveți grijă de banii pe care îi aveți în cont, investiți prudent” Calendar controale APIA. Fermierii care vor fi verificați de inspectorii agenției de plăți Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare

    Ultimele știri

    Parlamentarii vor să elimine pragul de 50 de hectare pentru proiectele de energie Agrii Practic Gottlob le-a arătat fermierilor o cultură frumoasă de rapiță Ziua Mondială a Siguranței Alimentului. Siguranța și calitatea cărnii de pui: sfaturi practice de la TRANSAVIA, dincolo de „check-listuri” și mituri