• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un lider AUR critică măsura amânării ratelor pentru fermieri

    Oana Timar -

    Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a criticat soluția propusă de ministrul agriculturii, Florin Barbu, prin care ministerul să intervină cu un mecanism prin care să le fie amânate ratele la bănci o anumită perioadă fermierilor.

    Marius Lulea consideră că, prin această măsură, datoria fermierilor va crește, subliniind că Guvernul dovedește că ține tot cu băncile, nu cu fermierii.

    Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR

    „Incredibil, sunt revoltat. Soluția guvernului la secetă este ca băncile să amâne plata ratelor fermierilor, adică să le crească datoria, astfel încât să nu mai iasă niciodată din ea. Dar ce, la anul vor obține de două ori mai mulți bani? Eu nu cred.

    Soluția este una singură: ajutor de stat care să acopere pierderile și care să acopere toate costurile, inclusiv cele de creditare și forța de muncă.

    Nu mai umiliți fermierii! Voi ați distrus sistemele de irigații și acum veniți cu propuneri în bătaie de joc? Deci tot cu băncile ține guvernul, nu cu fermierii”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR.

    Ministrul Agriculturii, o primă întâlnire cu băncile

    Reacția AUR vine după ce ieri, luni – 22 iulie, ministrul Agriculturii a avut o primă întâlnire cu reprezentanții băncilor comerciale cărora le-a lansat invitația de a propune soluții în vederea acoperirii ratelor și dobânzilor la credite pentru fermierii care se confruntă cu seceta severă din acest an.

    “Am ținut mult să aducem la aceeași masă băncile pentru că avem o situație complicată la nivelul culturilor de primăvară. Estimările noastre ne determină să găsim o formulă comună, în funcție de posibilitățile fiecărei bănci, astfel încât să venim în sprijinul fermierilor care au culturi de primăvară calamitate. După ce reprezentanții sistemului bancar vor identifica soluțiile posibile, ne vom întâlni din nou pentru a pune pe masă propunerile acestora, în vederea unei abordări unitare”, a declarat ministrul Florin Barbu.

    Anterior, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că vrea să existe o măsură de amânare a ratelor de către agricultorii care au culturile calamitate de secetă în acest an. O astfel de decizie ar trebui implementată la nivel guvernamental – eventual prin ordonanță de urgență.


    Te-ar mai putea interesa

    De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana Doi falși apicultori au păcălit APIA cu facturi pentru familii de albine ce nu existau

    Ultimele știri

    Motorină subvenționată cu 50% pentru fermierii care irigă! Anunțul făcut de ministrul Florin Barbu Flori și arbuști care au nevoie de tăieri după înflorire Copil pierdut în lanul de porumb. Dispariția unei fetițe a alertat autoritățile