• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii campioni se înfruntă la Campionatul Național de Fotbal Fertillia

    Adrian Radu -

    Rodbun marchează și pe terenurile agricole, dar și pe cele de fotbal. Compania a demarat deja Campionatul Național de Fotbal Fertillia, o competiție în care echipele sunt formate de fermieri care sunt campioni nu doar la recoltat, ci și la marcat goluri. 11 echipe din toată țara luptă pentru marele premiu.

    Campionatul Național de Fotbal Fertillia a fost creat ca să adune la start cei mai talentați fermieri, care să-și împărtășească experiențele și prin intermediul unui meci de fotbal. Reprezentanții zonali ai companiei au avut sarcina să le explice agricultorilor ce-i așteaptă, dacă se vor înscrie la această competiție.


    Marele premiu este chiar mare. Echipa câștigătoare va participa, alături de reprezentanții Rodbun, la un meci al României la Campionatul European de Fotbal din Germania de anul viitor. Cu siguranță, formația de la CNF Fertillia va fi acolo. Sperăm că și băieții lui Eduard Iordănescu se vor califica.

    Meci din prima etapă de la Campionatul Național de Fotbal Fertillia

    11 echipe s-au înscris la Campionatul Național de Fotbal Fertillia. Sunt împărțite în 4 grupe din zone diferite ale țării. Într-o grupă joacă fermieri din Arad și Turnu Severin, în alta – agricultori din Buzău, Târgoviște și Ploiești. În a treia grupă se înfruntă fermieri din Vaslui, Brăila și Buzău. În fine, din grupa a patra fac parte echipe care includ agricultori din Baia Mare și Sibiu.

    Câștigătoarele celor 4 grupe se vor duela în turneul final din ianuarie. Pentru ca totul să aibă parfum de Rodbun, numele echipelor sunt date de soiurile de grâu, orz și triticale din portofoliul Fertillia. Astfel, pe teren vor evolua Alicantus, Cesario, Genesi, Glosa, Goran, Indira, Letizia, PG 102, Riparo, Sacramento și Velasko. Ca și pe terenurile agricole din România, Glosa are un randament maxim și la fotbal. Are punctaj maxim după primele două partide.

    S-au jucat deja primele meciuri la Ploiești și Brăila. La finalul acestei săptămâni, fermierii se vor înfrunta la Arad și Baia Mare. Lunile noiembrie și decembrie vor mai aduce câte o etapă. La capătul acestora, se va trage linie și se vor stabili participantele la turneul final. Dacă vreți să vedeți rezultatele, marcatorii și clasamentele turneului, puteți accesa site-ul cnf.fertillia.ro. Iar detaliile despre soiurile de grâu, orz și triticale care dau numele echipelor participante se găsesc pe www.fertillia.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Sfatul unui antreprenor român: ”Aveți grijă de banii pe care îi aveți în cont, investiți prudent” Udarea ardeilor – norme de udare. Cât de des se pune apă la ardei vara Cum scăpăm de limacși: 5 metode bio pentru combaterea melcilor fără cochilie care atacă cultura de legume

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani