• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tineri fermieri cu acte false. DNA a demascat frauda cu fonduri europene

    Oana Timar -

    Tineri fermieri cu acte false – DNA a demascat frauda cu fonduri europene. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea a unor infracțiuni de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comise în forma autoratului și a instigării.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În perioada 2012 – 2016, doi dintre inculpați, la instigarea și cu sprijinul celui de-al treilea inculpat, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit mai multe documente/declarații false și inexacte (adeverințe, declarații pe propria răspundere etc.) pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate în cadrul Măsurii 112 –„Instalarea tinerilor fermieri”.

    Acționând în această manieră, cei inculpați ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 355.560 lei.

    AFIR vrea banii înapoi

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal.

    În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

    Citiți și: Medici veterinari la DNA! Au atestat că un fermier avea de 4 ori mai multe oi decât în realitate


    Te-ar mai putea interesa

    Fiertură pentru găini. Rețetă pentru mâncarea umedă a păsărilor de curte Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă Lege nouă la Guvern: Fermierii – scutiți de primării de la plata impozitelor pentru terenuri și tractoare!

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben