• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Principalele porturi românești de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

    Angelica Lefter -

    Activitatea în principalele porturi românești de la Marea Neagră a fost suspendată din cauza vremii. Porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia sunt închise atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic, potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

    Un autotren cu cereale a derapat și s-a răsturnat blocând un drum național

    Traficul rutier se desfășoară și el cu greutate pe anumite tronsoane, din cauza vremii nefavorabile. Astfel, potrivit comunicării Centrului Infotrafic, în această dimineață, marți – 10 ianuarie, pe DN 56A, la kilometrul 69+500 de metri, în localitatea Hinova, județul Mehedinți, conducătorul unui autotren încărcat cu cereale a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat pe suprafața carosabilă. Circulația rutieră în zonă a fost blocată pe ambele sensuri de mers, însă nu au rezultat victime.

    Centrul Infotrafic: În mai multe județe ale țării se circulă în condiții de ploaie

    Totodată, se circulă în condiții de ploaie în multe județe ale țării, inclusiv în zona capitalei, motiv pentru care oamenii legii recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, mărind distanța de siguranță dintre vehicule, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamurile laterale și să evite depășirile periculoase sau alte manevre riscante.

    ”De asemenea, valorile de trafic erau în creștere în general pe arterele care intră în marile orașe ale țării, iar pentru zona capitalei este înregistrat trafic intens pe Autostrada A1 București-Pitești, DN 1 în Otopeni, DN 1A în Mogoșoaia, dar și pe DN 7 în Chitila, toate pe sensul de intrare în București, precum și pe Centura capitalei, în localitățile Bragadiru, Chiajna, Domnești și Pantelimon”, arată informarea Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

    Reamintim că până miercuri – 11 ianuarie, este în vigoare o informare a Administrației Naționale de Meteorologie, pentru precipitații de iarnă în toate județe țării. Fenomenele vizate sunt precipitațiile moderate cantitativ, ninsori la munte și intensificări ale vântului, până miercuri, la ora 18:00. Și vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu rafale la munte, unde la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția de 1.200 euro/ha pe care care foarte puțini fermieri au cerut-o. MADR a anulat sprijinul Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz Comisia Europeană: Statele membre trebuie să taie subvențiile fermierilor care primesc și pensie

    Ultimele știri

    Guvernul bulgar a amânat înființarea magazinelor de stat cu alimente ieftine Val de incendii într-o singură zi – au ars mai multe hectare de miriști, vegetație uscată și un utilaj agricol Ferma care va produce 50.000 de purcei pe an. ”N-am văzut un sistem atât de avansat în nicio fermă din UE”