• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA: 1 iulie – termen limită pentru fermierii care fertilizează cu gunoi de grajd

    Roxana Dobre -

    Fermierii care folosesc îngrășământ organic au de respectat un termen obligatoriu prevăzut în regulamentele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

    Conform Ghidului privind econcondiționalitate, care prevede regulile obligatorii pentru subvenții, îngrăşămintele organice se aplică cât mai devreme posibil, în afara perioadei de interdicţie, dar în perioada de creştere a culturilor, pentru a maximiza preluarea nutrienţilor de culturi şi a minimiza riscul poluării. În fiecare an, cel puţin jumătate din cantitatea de gunoi stocată în timpul iernii, trebuie împrăştiată până la data de 1 iulie, iar restul până înainte de începerea perioadei de interdicţie, în cazul în care pe terenul respectiv se înfiinţează o cultură de toamnă.

    APIA precizează ferm că este interzisă:

    – descărcarea sau depozitarea gunoiului în apropierea surselor de apă;
    – golirea sau spălarea buncărelor şi a utilajelor de administrare a îngrăşămintelor de orice fel în apele de suprafaţă sau în apropierea lor.

    În timpul administrării îngrăşămintelor organice naturale lichide şi semilichide, se vor adopta bunele practici în scopul evitării trecerii acestora în sursele de apă, după cum urmează:
    – se vor avea în vedere condiţiile meteorologice şi starea solului;
    – în cazul aplicării la suprafaţa solului, se va evita împrăştierea pe timp cu vânt, cu soare puternic, în timpul ploilor.
    – trebuie evitată orice descărcare accidentală sau intenţionată a îngrăşămintelor organice lichide şi semilichide din rezervorul sau cisterna utilajului de administrare, în apropierea oricărei surse de apă sau direct în aceasta (rezervorul sau cisterna să fie protejate sau construite din materiale anticorozive);
    – nu se vor efectua reparaţii sau alte operaţii, în afara celor tehnologice, dacă utilajul este încărcat parţial sau total.

    Obligaţiile privind tehnicile de aplicare a îngrăşămintelor chimice:
    – utilizarea îngrăşămintelor chimice uscate cu granulație optimă și evitarea administrării acestora atunci când umiditatea aerului este ridicată (pe timp de ceaţă, burniţă);
    – interzicerea aplicării îngrăşămintelor chimice atunci când terenul este saturat de apă sau îngheţat;
    – în afara serelor nu se vor evacua apele provenite din irigaţii, care conţin printre alte substanţe şi fertilizanţi.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum grăbești coacerea tomatelor cu ajutorul unui ac de siguranță. Trucul care face minuni în grădină Fonduri europene pentru achiziția de utilaje: 300.000 euro pe fermă, din 1 noiembrie „Udarea” culturilor fără apă, pas cu pas. La ce culturi se recomandă

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben