• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bulgaria elimină TVA la pâine și introduce subvenții pentru motorină, benzină și GPL

    Mircea Olteanu -

    Premierul bulgar Kiril Petkov a anunțat, miercuri, 18 mai, o serie de măsuri anticriză, precum eliminarea TVA-ului la pâine, cu scopul de a susține companiile și consumatorii cu venituri reduse în contextul exploziei prețurilor la energie și alimente, informează agenția Agerpres, citând Reuters.

    Pachetul convenit de coaliția la putere prevede stimulente în valoare de două miliarde de leva (1,1 miliarde de dolari) și se adaugă altor măsuri de sprijin adoptate anterior de Guvernul de la Sofia, precum despăgubirile acordate companiilor pentru costurile ridicate cu energia și plafonarea prețurilor la energie electrică pentru gospodării.

    ”Măsurile sunt o oportunitate pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili, care sunt în cel mai mare pericol de pe urma impactului inflației și au un accent specific pe combustibili și energie”, a declarat șeful Guvernului de la Sofia.

    Pachetul prevede că, începând cu data de 1 iulie, pensiile de stat vor crește în medie cu 20%, TVA-ul la pâine va fi eliminată timp de un an, TVA-ul la încălzire şi gaze naturale pentru gospodării va fi de 9% în următoarele 12 luni. Totodată, începând din iulie şi până la finele anului, autoritățile vor subvenționa combustibilii, oferind o reducere de 0,25 de leva pe litru la achiziția de benzină, motorină, GPL şi metan.

    Guvernul de la sud de Dunăre estimează că noul pachet anticirză nu va majora ţinta de deficit bugetar, de 4% din PIB pentru acest an, urmând să fie finanțat prin creșterea veniturilor obținute din taxe. O altă sursă de finanțare va fi impozitarea profiturilor excesive înregistrate de firmele din energie ca urmare a majorării prețurilor la petrol şi gaze.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum grăbești coacerea tomatelor cu ajutorul unui ac de siguranță. Trucul care face minuni în grădină Fonduri europene pentru achiziția de utilaje: 300.000 euro pe fermă, din 1 noiembrie Fermă de 370.000 de hectare cu irigații – de vânzare. Exploatația deține și mii de animale

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben