• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cea mai bună brânză din lume. O brânză de capră a câștigat World Cheese Awards 2021

    agrointeligenta.ro -

    Cea mai bună brânză din lume a fost aleasă în acest an de juriul specializat de la World Cheese Awards 2021. Marele premiu a fost acordat unei brânze de capră produsă de un mic producător din Spania.

    Concursul World Cheese Awards 2021 a fost câștigat de o brânză moale de capră. În total, anul acesta s-au înscris în competiție 4.079 de produse din 40 de țări și cinci continente.

    Cea mai bună brânză din lume se numește Olavidia, provine de la un producător de brânză artizanal care folosește denumirea comercială Quesos y Besos (Brânzeturi și săruturi), și a obținut 103 voturi, depășind pentru cursa pentru primul loc o brânză moale de la Fromagerie Berthaut din Franța. Brânza franțuzească a primit 98 de voturi.

    Olavidia, cea mai bună brânză din lume în 2021

    Despre cea mai bună brânză din lume, un degustător din Marea Britanie, Jason Hinds, le-a spus colegilor din juriu că are o „textură bogată, seducătoare, cremoasă” și „o aromă rotundă și caldă”.

    Silvia Pelaez, proprietara făbricuței de brânză care a câștigat marele premiu a spus că afacerea lor este una ”umilă”, poziționată în Jaen, un oraș din sudul Spaniei cunoscut pentru măslinele sale, care sunt exportate pe scară largă. „Munca zilnică își are răsplata ei”, a spus Pelaez, adăugând că producătorul de brânză, cunoscut oficial ca Lacteos Romero Pelaez, are doar șase angajați.

    Brânza câștigătoare la World Cheese Awards 2021 este produsă din lapte de cpară și prezintă o dungă neagră vizibilă în mijloc. Brânza a fost „maturată cu penicillium candidum și cenușă de sâmbure de măsline.

    Rogue River Blue a câștigat concursul pentru cea mai bună brânză din lumea în 2019

    Concursul pentru cea mai bună brânză din lume a fost câștigat anterior de o brânză albastră produsă din lapte bio de către Rogue River Blue, primul campion american al competiției. Ultima ediție a avut loc în octombrie 2019 în Bergamo, Italia, iar anul trecut, din cauza pandemiei, concursul nu a mai avut loc.

    Evaluarea din cadrul World Cheese Awards este făcută de un juriu de 250 de personalități ce includ oameni de știință din industria alimentară, comercianți de brânzeturi, bucătari și somelieri. Aceștia evaluează produsele în funcție de „aspectul, senzația, mirosul și gustul fiecărei intrări, punctând aspecte precum aspectul cojii și pastei, precum și aroma, corpolența și textura brânzei, majoritatea punctelor fiind acordate pentru aromă și senzația la degustare„, se arată pe site-ul organizației.


    Te-ar mai putea interesa

    În Ucraina se va construi o fermă-gigant de găini cu o producție zilnică de 1,6 milioane de ouă APIA a început plata subvențiilor SCV. Sumele care intră în conturile fermierilor Udarea ardeilor – norme de udare. Cât de des se pune apă la ardei vara

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani