• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Rusia își limitează exporturile de îngrășăminte pe bază de azot

    agrointeligenta.ro -

    Rusia intenţionează să introducă, pentru o perioadă de şase luni, cote la unele exporturi de îngrăşăminte, în ideea de a garanta aprovizionarea pieţei interne şi a limita costurile pentru fermierii ruşi, după ce criza energetică mondială a dus la explozia preţurilor la îngrăşămintele pe bază de azot, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

    Limitarea exporturilor ruseşti de îngrăşăminte vine în contextul în care creşterea cu 300% a preţului gazelor naturale a forţat unele fabrici de îngrăşăminte să oprească producţia. Această limitare riscă să afecteze recoltele agricole de anul următor şi să accelereze inflaţia produselor alimentare.

    Decizia autorităţilor ruse, anunţată miercuri de premierul Mihail Mişustin la finalul unei reuniuni a cabinetului de la Moscova, vine după ce preşedintele Vladimir Putin a cerut măsuri pentru a garanta aprovizionarea cu îngrăşăminte a fermierilor ruşi. Aceasta este de asemenea şi cea mai recentă măsură a autorităţilor ruse pentru a ţine sub control preţurile la produsele agricole, după taxele la exporturile de grâu introduse în acest an.

    Guvernul rus va limita exporturile de îngrăşăminte de azot la 5,9 milioane de tone iar livrările de îngrăşăminte complexe care conţin azot vor fi limitate la 5,35 milioane de tone. Măsurile vor intra în vigoare la începutul lunii decembrie, susţine agenţia de presă Interfax, conform Agerpres.

    Cel mai probabil, aceste cote nu vor avea un impact deosebit asupra exporturilor pentru că sunt în linie cu cantităţile pe care Rusia le exportă deja, susţine Elena Sakhnova, analist la VTB Capital. „Foarte multe vor depinde de cum va fi împărţită cota la îngrăşămintele de azot între diferitele tipuri de îngrăşăminte”, a spus Sakhnova. Potrivit acesteia, fermierii ruşi utilizează în principal azotatul de amoniu pentru fertilizarea de primăvară, în timp ce ureea este principalul îngrăşământ pe bază de azot în Europa, astfel că fermierii europeni ar putea să se confrunte cu preţuri mai mari.

    Fermierii europeni şi-au exprimat deja îngrijorările cu privire la aprovizionarea cu îngrăşăminte pentru primăvară, când se fertilizează culturile de cereale pentru a creşte randamentele şi calitatea. Luna trecută organizaţiile care îi reprezintă pe fermierii francezi au avertizat că preţurile la azot s-au tripla şi există riscul unor crize de aprovizionare cu îngrăşăminte. China a limitat şi ea exporturile pentru a asigura aprovizionarea internă.

    „O cotă la exporturile ruseşti va pune şi mai multe presiune pe o piaţă mondială care caută cu disperare oferte”, spune Alexis Maxwell, analist la Green Markets.

    Producătorii ruşi de îngrăşăminte au profitat în ultima vreme de criza energetică mondială care a afectat aprovizionarea cu îngrăşăminte, pentru că preţurile lor la gaze naturale sunt fixe, spre deosebire de rivalii lor din alte ţări. Luna trecută producătorii ruşi au prelungit, până la finele anului, decizia de îngheţare a preţurilor pentru clienţii interni.


    Te-ar mai putea interesa

    Strugurii la solar, o cultură profitabilă. Claudiu Breazu vinde producția direct către supermarketuri ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana Valentin Jecu, cultivator de usturoi, după tăierea subvenției: Vom ajunge de unde am plecat, să mâncăm usturoi chinezesc!

    Ultimele știri

    Subvențiile fermierilor ar putea bloca tot bugetul UE. Europarlamentarii bat cu pumnul în masă Șefa de la Mediu despre revolta fermierilor din Lungulețu: ”Trebuie să declare câtă apă iau şi să plătească nişte sume modice” Fermierii îi cer președintelui Nicușor Dan să obțină de la Comisia Europeană mai multe fonduri pentru agricultură