• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum sprijină agricultura un primar dintr-o comună! Fermierii îi mulțumesc public!

    agrointeligenta.ro -

    Cum sprijină un primar de comună comunitatea agricolă din localitatea pe care o conduce. Cu ajutorul fondurilor europene, edilul-șef dintre-o comună localizată în județul Sălaj – comuna Dobrin, a construit în ultima perioadă aproape 10 kilometri de drum prin câmp. Noile drumuri agricoli sunt menite a ajuta fermierii din comună să ajungă mai ușor la culturile agricole sau la fermele de animale pe care le dețin pe raza comunei.

    Administrația locală de la Dobrin, condusă de primarul Bogdan Ferenc Istvan a făcut eforturi considerabile pentru a asfalta drumurile de câmp din comună pentru a sprijinii atât marii fermieri, cât și pe localnicii care au culturi agricole pe raza comunei.

    „Îi mulțumim domnului primar pentru aceste investiții. Ne este mult mai ușor să circulăm la culturile agricole și să ne desfășurăm activitatea”, a declarat pentru salajulliber.ro P. Marius, un tânăr fermier de pe raza comunei.

    În total au fost asfaltați aproape 10 kilometri de drum de câmp cu bani de la Uniunea Europeană.

    Primarul Bogdan Ferenc Istvan ne-a declarat că acest proiect s-a realizat și împreună cu primarii de la Crișeni – Călin Morar, Mirșid – Călin Bereschi și Sălățig – Petkeș Andrei, pentru că au depus proiecte comune, iar ghidul de finanțare le cerea să aibă legături cât mai bune între comune și pe alte rute, nu doar pe drumul județean.

    În total, în comuna Dobrin sunt 6 fermieri mari care susțin activ agricultura românească. Pe lângă aceștia, sute de locuitori ai comunei lucrează terenul agricol și aveau nevoie de a o astfel de investiție.

    ”Ne bucurăm că avem o legătură mult mai bună cu satul Cristur și nu mai suntem nevoiți să ajungem pe drumul județean unde este trafic mai mare sau să ocolim până acolo”, a declarat publicației locale un alt fermier din comună.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Dumitru Nistor recoltează 80-100 de tone de morcovi la hectar și vinde producția către magazine locale Făina ieftină din R. Moldova falimentează morile românești. Viorel Marin, ANAMOB: Fermierii sunt lăsați la mâna traderilor Calendarul verificărilor APIA în teren. Vezi când ajung inspectorii în control în ferma ta

    Ultimele știri

    IBNA Balotești a scumpit furajele. Lista cu noile prețuri la furaje după creșterea TVA Lise Grimoux, MAS Seeds: Fermierii care au investit în irigații în ultimii 2-3 ani nu și-au amortizat încă investiția Alex Milcev, EY România: De anul viitor, taxele locale din România vor crește semnificativ