• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mai puține animale abatorizate de la fermierii români. Scăderi importante față de anul trecut!

    Angelica Lefter -

    Institutul Național de Statistică (INS) a publicat joi – 9 septembrie, datele legate de numărul sacrificărilor de animale și păsări pentru luna luna iulie a acestui an. Astfel, numărul sacrificărilor a scăzut la toate speciile de animale şi păsări, greutatea în carcasă a crescut la porcine şi la păsări, iar la bovine şi la ovine şi caprine a scăzut în luna iulie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Sacrificări de animale și păsări

    Foto: INS

    Faţă de luna iunie 2021, numărul sacrificărilor a crescut la porcine, la ovine şi caprine şi la păsări, iar la bovine a scăzut. Totodată, greutatea în carcasă a crescut la ovine şi caprine şi la păsări, iar la bovine şi la porcine a scăzut.

    Potrivit datelor INS, în luna iulie 2021 numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 16%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 16,8% faţă de aceeaşi lună din 2020. Raportat la luna iunie a acestui an, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 4,5%, iar greutatea în carcasă cu 9,1%.

    Greutatea medie în carcasă la animalele şi păsările sacrificate

    Foto: INS

    La specia porcine, în luna iulie s-au sacrificat cu 1,5% mai puţine animale, în timp ce producţia de carne de porc consemnată a fost cu 1% mai mare faţă de iulie 2020. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au crescut cu 1,6%, iar producţia de carne de porc a fost cu 2,3% mai mică.

    Totodată, în ceea ce privește sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată o scădere cu 5% faţă de iulie 2020, greutatea în carcasă fiind cu 13,2% mai mică. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au crescut cu 1,6%, iar greutatea în carcasă cu 3,6%.

    De asemenea, sacrificările de păsări au scăzut cu 1,2%, iar producţia de carne a crescut cu 4% faţă de iulie 2020, în timp ce, raportat la luna precedentă, sacrificările au urcat cu 2,7%, iar greutatea în carcasă a crescut cu 2,5%.

    Greutatea medie în carcasă consemnată în luna iulie 2021 a fost de 161 kilograme la bovine, 89,2 kilograme la porcine, 12,6 kilograme la ovine/caprine şi 1,6 kilograme la păsări.

    Evoluţia greutăţii în carcasă a animalelor şi a păsărilor sacrificate, în perioada iulie 2020 – iulie 2021

    Foto: INS

    INS precizează că datele lunare privind sacrificările totale de animale şi păsări sunt obţinute prin însumarea datelor provenite din cercetarea statistică lunară pentru unităţile industriale specializate (abatoare), care furnizează date privind producţia de carne (numărul de capete sacrificate, greutatea în viu şi greutatea în carcasă a acestora).

    Cercetarea statistică este de tip exhaustiv, datele se colectează de la circa 200 de operatori economici, şi se adresează tuturor întreprinderilor din întreaga ţară care au activitate principală sau secundară „Producţia şi conservarea cărnii”.

    De asemenea, sunt folosite şi estimări ale sacrificărilor din afara abatoarelor, respectiv numărul de animale şi păsări sacrificate şi greutatea în viu a acestora realizate de specialiştii direcţiilor agricole judeţene ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă totală şi numărul de animale sau păsări sacrificate, se mai arată în comunicatul INS.


    Te-ar mai putea interesa

    Florin Barbu, declarație-șoc: ”Toate subvențiile care vor fi date fermierilor români vor fi date prin sprijin cuplat” Fermierul Dumitru Nistor recoltează 80-100 de tone de morcovi la hectar și vinde producția către magazine locale O nouă victorie Agrointeligența! MADR le plătește fermierilor ”diferența” la subvenția APIA pe motorină

    Ultimele știri

    Profil sanitar superior și conținut ridicat de ulei. Două atuuri ale rapiței Attica, de la Soufflet Agro Tratamentul ce trebuie aplicat pomilor după tăierile de vară Fermierul Andreas Telehuz: Investiția în irigații este prioritară pentru fermele unde există acces la apă