• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM: Ploi torențiale, vânt și grindină! Alerta meteo – în vigoare până miercuri, 2 iunie!

    Angelica Lefter -

    Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de vreme instabilă! Meteorologii au emis o informare de cu privire la fenomene precum ploi torențiale, vânt și grindină începând de astăzi, duminică, 30 mai, ora 12:00, până miercuri, pe data de 2 iunie, la ora 10:00.

    În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.

    De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.


    Te-ar mai putea interesa

    Fiecare litru de lapte, borcan de zacuscă sau legătură de pătrunjel – la ANAF. ”Vor să impoziteze și ultimul țăran din România” Ajutorul pentru mieluțe se acordă și în acest an? Ce a răspuns ministrul Barbu despre subvenția din oierit Fermierii amână achiziția îngrășămintelor în așteptarea ploilor. Prețuri la azotoase și complexe în portul Constanța

    Ultimele știri

    Fermierii preferă să dea cartofii vacilor decât să îi vândă la preț de dumping Consilierul onorific al premierului Bolojan cere verificarea vânzării Napolact către un magnat apropiat de Rusia și China ”Nu avem unde să vindem cerealele”. Protest al fermierilor la granița cu Ucraina