• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ziua în care, de dincolo de moarte, Adrian Rădulescu l-a făcut de rușine pe Oros!

    Vlad Macovei -

    Scriu aceste rânduri pentru că, efectiv, sunt revoltat de atitudinea ministrului Adrian Oros, căruia ar trebui să îi crape obrazul de rușine! Rușine, Adrian Oros!

    După mai bine de 36 de ore de la anunțul morții fermierului și liderului din agricultură Adrian Rădulescu, nici pe profilul personal, nici pe pagina publică, de pe Facebook, ale ministrului Agriculturii, nu a apărut niciun mesaj de condoleanțe.

    Sunt convins că motivul principal pentru care Oros nu a scris niciun rând în memoria lui Adrian Rădulescu îl reprezintă declarația făcută de cel dispărut recent dintre noi, în urmă cu câteva săptămâni, Agro TV: „Un ministru care nu e în stare să aducă bani la agricultură, să plece acasă. (…) Eu l-aș ruga, în numele fermierilor, ca să-și spele imaginea, să-și dea demisia. Ne-a păcălit și anul trecut.”

    Dacă Adrian Oros nu a putut trece peste această critică înseamnă că nu prea este om politic. Trebuie să ai o mare toleranță la critică dacă vrei să fii ministru. Țâfna, ipocrizia, imobilismul, nu prea ajută, pe termen lung, dacă vrei să fii un politician respectat. Însă ministrul Oros vede, de fiecare dată, negru în fața ochilor, când este vorba de critici. Nu este capabil să treacă peste asta, pentru a cinsti memoria unui om care, dincolo de controversele inevitabile, a făcut pentru agricultură mai mult decât a făcut sau va face Adrian Oros pe parcursul întregii vieți publice.

    În plus, Adrian Rădulescu, era un lider al fermierilor. Oficial. Asociația Fermierilor din România  – AFR. Președinte. Așa se raportează Oros la reprezentanții mediului asociativ care îl critică. Cu nesimțire și ranchiună. Chiar și dincolo de moarte.

    PS: Dacă Oros va invoca că a apărut totuși un mesaj de condoleanțe pe pagina Ministerului, ca scuză, înseamnă că nu e doar ipocrit ci și laș.


    Te-ar mai putea interesa

    Doi falși apicultori au păcălit APIA cu facturi pentru familii de albine ce nu existau De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” Valentin Jecu, cultivator de usturoi, după tăierea subvenției: Vom ajunge de unde am plecat, să mâncăm usturoi chinezesc!

    Ultimele știri

    Subvențiile fermierilor ar putea bloca tot bugetul UE. Europarlamentarii bat cu pumnul în masă Șefa de la Mediu despre revolta fermierilor din Lungulețu: ”Trebuie să declare câtă apă iau şi să plătească nişte sume modice” Fermierii îi cer președintelui Nicușor Dan să obțină de la Comisia Europeană mai multe fonduri pentru agricultură