• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un fermier a mutat granița țării ca să poată circula cu tractorul

    Ramona Dascălu -

    Un fermier a mutat granița țării ca să poată circula cu tractorul. Gestul agricultorului a generat un conflict diplomatic între Franța și Belgia, după ce producătorul agricol belgian a mutat o bornă din piatră, care marca granița dintre cele două țări, ca să poată circula cu tractorul și să-și extindă terenul.

    Aurélie Welonek, primărița satului francez Bousignies-sur-Roc micului, din nordul Franței, care s-a văzut peste noapte cu teritoriul redus, a explicat că fermierul belgian a mutat borna, care data din 1819 și care se sprijinea de un copac, cu 2,29 metri.

    De asemenea, fermierul a profitat de ocazie pentru „a-și repoziționa gardul pe copacii care aparțin fondului forestier din Bousignies”, a adăugat Welonek, reducând astfel suprafața satului francez.

    În plus, prin schimbarea semnului de hotar, țăranul este acuzat că a încălcat Tratatul de la Kortrijk (Courtrai), care datează din 1819 și trasează granița franco-belgiană, tratat semnat după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo, în 1815.

    Foto: Francebleu.fr

    Primarul belgian din Erquelinnes, unde locuiește fermierul cu pricina, a declarat că borna trebuie reașezată la locul inițial „pentru a nu crea un incident diplomatic”.

    ”Nu putem muta bornele dintre terenuri darămite dintre țări, este și mai grav”, a declarat David Lavaux, primarul din Erquelinnes, potrivit francebleu.fr. 

    În cazul în care fermierul va refuza să mute borna, va fi contactat Ministerul Afacerilor Externe, pentru a se asigura respectarea Tratatului de la Kortrijk. „Nu este o singură piatră așezată așa în pădure, există o poveste întreagă în spatele ei”, a spus primarul din satul francez Bousignies-sur-Roc.

    În acest caz, potrivit tratatului respectiv, o comisie franco-belgiană ar trebui să se întrunească pentru a determina delimitarea exactă a frontierei.


    Te-ar mai putea interesa

    Primărița din Chinteni le cere sătenilor să nu mai folosească apa din rețea pentru a-și uda gazonul sau umple piscina Sute de hectare de porumb din ferma lui Dimitrie Muscă sunt calamitate aproape total DE VÂNZARE: Depozit de cereale cu capacitate de 8.000 de tone în județul Tulcea – Ceamurlia de Jos

    Ultimele știri

    MEGAFERT 3-5-40 – Pentru vigoare vegetativă și producții calitative Inputuri mai scumpe pentru fermieri. Cum aplică o fitofarmacie creșterile de TVA Pâinea s-a scumpit peste noapte. Aurel Popescu, ROMPAN: Prețurile mai pot urca și în perioada următoare