• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cadoul inedit de la un politician american pentru unul rus: Doi cartofi din soiul cultivat în statul Idaho

    agrointeligenta.ro -

    Secretarul de stat al SUA, John Kerry a reușit să ia prin surprindere pe toată lumea când a oferit un cadou inedit ministrului rus de Externe, Sergei Lavrov. Americanul i-a adus rusului doi cartofi uriași ce vor rodi pe pământul fostei URSS. Tuberculii dintr-un soi american specific statului Idaho au ajuns pe mâinile fermierilor din regiuna Kuban unde vor fi cultivați, în primă fază doar experimental.

    Un semn al prieteniei. Așa a fost receptat în Rusia gestul oficialului american John Kerry care, pe 13 ianuarie, a oferit ministrului Sergei Lavrov doi cartofi din statul Idaho. Cei doi s-au întâlnit la Paris pentru o serie de discuții oficiale, iar tuberculii au venit ca o urmare a unor conversații avute între cei doi în jurul Crăciunului.

    Potrivit unor declarații ulterioare ale lui Lavrov, cei doi cartofi au fost trimiși în regiunea Kuban, unde vor fi cultivați în regim experimental și se va încerca aclimatizarea soiului american la condițiile agriculturii din Rusia.

    Statul Idaho este faimos pentru cartofii săi, aici existând chiar și un muzeu dedicat acestei culturi și mai multe organizații dedicate promovării soiului autohton.Tuberculii recoltați aici se remarcă prin dimensiuni mari și formă alungită.

    Cadoul lui Kerry nu a rămas fără răspuns. Rușii au oferit un cadou la fel de special purtătorului de cuvând de la Departamentul de stat al SUA: o căciulă de blană tipic rusească.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenție de 70 de euro pe cap de oaie. Sprijinul acordat crescătorilor de ovine Primărița din Chinteni le cere sătenilor să nu mai folosească apa din rețea pentru a-și uda gazonul sau umple piscina Fermierul Dumitru Nistor recoltează 80-100 de tone de morcovi la hectar și vinde producția către magazine locale

    Ultimele știri

    MEGAFERT 3-5-40 – Pentru vigoare vegetativă și producții calitative Inputuri mai scumpe pentru fermieri. Cum aplică o fitofarmacie creșterile de TVA Pâinea s-a scumpit peste noapte. Aurel Popescu, ROMPAN: Prețurile mai pot urca și în perioada următoare