• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 10 tehnologii revoluţionare care au început sau au sfârşit prin a ucide

    Lucian Davidescu -

    Ştiinţa e minunată cât timp nu eşti tu cobaiul

    Atunci când se discută despre riscurile unor tehnologii noi – cum sunt fracturarea hidraulică sau organismele modificate genetic – argumentele se concentrează în jurul dovezilor deja existente, cum că ceva ar fi sau nu nociv.
    Însă istoria arată că lucrurile nu funcţionează deloc aşa, iar riscurile care pot fi anticipate sunt surclasate de cele care nu pot fi anticipate şi sunt descoperite mult mai târziu – adică prea târziu.

    Există tehnologii care au nevoie de ani buni pentru a se maturiza şi devin sigure abia după cicluri lungi de încercări şi erori (de multe ori tragice) şi există tehnologii care par perfect sigure la început doar pentru ca în cele din urmă să se demonstreze că au fost greşite de la cap la coadă. Dezvoltarea medicamentelor noi chiar funcţionează în mod asumat după acest principiu, dar tot există nenumărate cazuri în care medicamente cu efecte adverse inacceptabile trec de etapa de testare. La fel, pentru fiecare sfat referitor la nutriţia modernă date de specialişti în ultimii 20-30 de ani, aparent şansele ca el să se fi dovedit greşit sunt mai mari decât să fi fost validat în timp. Motivul: într-un sistem complex, totalitatea efectelor provocate chiar şi de un singur element nou este imposibil de anticipat.

    Iată câteva exemple foarte concrete pe riscograma.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Mălaiul românesc produs de fermierul Vasile Balcan a început să fie comercializat în magazinele Carrefour De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” Crescători de vaci sibieni, terorizați de ani de zile de o grupare care le fură animalele – seara trecută, hoții au intrat iar în ferme

    Ultimele știri

    Motorină subvenționată cu 50% pentru fermierii care irigă! Anunțul făcut de ministrul Florin Barbu Flori și arbuști care au nevoie de tăieri după înflorire Copil pierdut în lanul de porumb. Dispariția unei fetițe a alertat autoritățile